De la arhitectura bizantină din Atena, la Colosseumul din Roma. Top 10 al celor mai tari stadioane legate cu fundiță roșie

De la arhitectura bizantină din Atena, la Colosseumul din Roma. Top 10 al celor mai tari stadioane legate cu fundiță roșie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Infrastructura deține un rol important în toate disciplinele sportive, iar ridicarea unor noi complexe are roluri multiple: naște concurență între țări, orașe sau cluburi, crește gradul de interes al spectatorilor asupra unei ramuri anume, dezvoltă pasiunea unor juniori pentru sportul practicat și poate fi un criteriu de bază în eficiența rețetelor financiare. Un singur acoperiș tinde să adăpostească, din ce în ce mai des, un adevărat oraș, nu numai un stadion sau o sală de jocuri pentru a satisface diferitele nevoi ale iubitorului de sport, plătitor de bilete. Muzeele, restaurantele, magazinele de suveniruri sau chiar hotelurile sunt câteva dintre punctele de interes care „accesorizează” în ultimul timp scenele pe care joacă protagoniștii din sport.

În timp ce fotbalul continuă să crească în popularitate, din ce în ce mai mulți fani doresc să fie prezenți la meciurile echipelor tari din întreaga lume. În contextul în care stadioanele declanșează neîncetat o fascinație imensă asupra suporterilor care se hrănesc cu fotbal și a colecționarilor care își stochează în albumul cu amintiri imagini de pe toate meridianele, cluburile cu renume se află într-o cursă continuă. Unele își cosmetizează „casele” în funcție de resursele financiare disponibile sau de generozitatea sponsorilor, dar cei mai mulți giganți ai fotbalului preferă să o ia de la zero.  Își construiesc arene noi pentru a putea satisface cerințele fanilor, iar un „cârlig” esențial de atragere a fanilor pare deja pus la punct. Indiferent de natura investițiilor, private sau de stat, noul trend ajută la progresul fotbalului.

ProSport vă prezintă lista celor mai tari 10 arene ale viitorului

10. Feyenoord (foto jos) – noua arenă va dispune de 70.000 de locuri, va costa 196 de milioane de euro și va inaugurată în 2018. Șefii fotbalului olandez susțin că stadionul va fi noua casă a primei reprezentative

9. Lyon – gruparea franceză va beneficia de o arenă de 58.000 de locuri, care va găzdui meciuri de la Euro 2016, numele stadionului va fi Stad de Lumieres, iar costurile se cifrează între 350 și 450 de milioane de euro.

8. Liverpool – va începe un plan de extindere a stadionului, care va urma să primească 59.000 de suporteri. Proiectul îi costă pe „cormorani” 100 de milioane de lire și va fi finalizat la începutul sezonului 2016-2017.

7. Zenit Saint Petersburg (foto jos) – Noua arenă a rușilor (cel mai probabil va fi denumită „Gazprom Arena”) se află în construcție de mai mulți ani, terminarea construcțiilor urmând să aibă loc în 2016. Capacitatea acesteia va fi de 67.000 de locuri. Costul arenei este de 1 miliard de dolari.

6. AEK Atena – noul stadion („Agia Sofia Stadium”) este bazat pe arhitectură bizantină, având o capacitate de 33.000 de locuri. Termenul de finalizare a lucrărilor e prevăzut pentru 2016. Costul se ridică la 70 de milioane de euro.

5. West Ham – a câștigat bătălia pentru Stadionul Olimpic, luptând cu mai multe echipe din Londra pentru această arenă. Actualmente, stadionul este în renovări, West Ham urmând să joace pe „noul stadion” din 2016. Capacitatea arenei este de 54.000 de locuri. (Designul este realizat de un artist, nu este unul oficial)

4. Valencia (foto jos)- „Noua Mestalla” este în construcție de 10 ani, însă lucrările au fost oprite de câteva ori din motive financiare. Arena va avea o capacitate de 75.000 de locuri, cu un stil exterior modern, de aluminiu. Costul total este de aproximativ 300 de milioane de euro.

3. Tottenham Hotspur – va fi gata la începutul sezonului 2017-2018, cu o capacitate de 58.000 de locuri.

2. AS Roma – romanii își doresc de mulți ani un stadion nou, considerând că actuala arenă este prea mare (70.634), precum și învechită. Designul exterior imită Colosseumul, iar noua „bijuterie” va dispune de o capacitate de 52.500 de locuri. Lucrările vor fi finalizate la începutul sezonului 2016, cu un cost total de 300 de milioane de euro.

1. Real Madrid (foto jos) – „Santiago Bernabeu” va trece printr-un proces de renovare ce va costa 330 de milioane de lire sterline. Arena va avea un nou exterior, cât și un acoperiș retractabil. Data de finalizare, cât și numărul de locuri, nu au fost decise.

„Vrem să facem Santiago Bernabeu cel mai bun stadion din lume„, a declarat președintele Realului, Florentino Perez.


Articol scris de Ștefan Ungureanu

 

 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
Pericol total în TRANSILVANIA. Este vestea momentului pentru cei care locuiesc în Ardeal
Pericol total în TRANSILVANIA. Este vestea momentului pentru cei care locuiesc în Ardeal
Ce au descoperit anchetatorii la reconstituire, în cazul crimei de pe A1? Avocatul afaceristului dă vina pe stres
Ce au descoperit anchetatorii la reconstituire, în cazul crimei de pe A1? Avocatul afaceristului dă vina pe stres
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
TOP cele mai ieftine SUV-uri (RABLA 2024). Modelul SURPRIZĂ pe care toți românii îl caută
TOP cele mai ieftine SUV-uri (RABLA 2024). Modelul SURPRIZĂ pe care toți românii îl caută
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă