„Dau 300.000 de lire să mă lăsați să plec”** Clubul la care voia să ajungă nici măcar nu i-a deschis ușa! Jucătorul de care râde toată Anglia

Ultimele ore ale perioadei de mercato au iscat momente ciudate.
"Dau 300.000 de lire să mă lăsați să plec"** Clubul la care voia să ajungă nici măcar nu i-a deschis ușa! Jucătorul de care râde toată Anglia

Ultimele ore ale perioadei de mercato au iscat momente ciudate. Dacă Stekelenburg a fost întors de pe aeroportul din Londra de către AS Roma după ce italienii își dăduseră acordul pentru un transfer la Fulham, un jucător din Premier League a încercat să se transfere cu forța.

Peter Odemwingie, jucătorul lui West Bromwich Albion, a vrut cu disperare să joace pentru QPR și pentru asta a încercat tot felul de variante. Mai întâi a condus până la Londra dorind să-i convingă personal pe șefii lui QPR să-l transfere, dar aceștia nici măcar nu l-au lăsat să intre în sediul clubului. Apoi, Odemwingie le-a făcut o ofertă celor de la WBA. Atacantul a spus că este dispus să renunțe la 300.000 de lire sterline pentru a fi lăsat să plece liber. Nici această idee nu a avut succes.

„Eram dispus să renunț la bonusurile încasate până acum, aproximativ 300.000 lire, bani obținuți în urma punctelor acumulate până acum. Eram pregătit să las acești bani clubului”, a declarat Odemwingie conform standard.co.uk.

Jucătorul a rămas în cele din urmă la WBA, echipă la care se află din 2010 și pentru care a jucat 80 de meciuri și a marcat 30 de goluri. Acțiunile lui Odemwingie de aseară nu au rămas fără urmări: fotbalistul a fost trimis acasă când s-a prezentat la antrenamentele lui WBA în această dimineață.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]