Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Dan Petrescu deschide balul. Rușii așteaptă alte minuni de la român: „Tu ne vei scoate iar din criză!” Mesajul fanilor

Dan Petrescu deschide balul. Rușii așteaptă alte minuni de la român: „Tu ne vei scoate iar din criză!” Mesajul fanilor

Dan Petrescu va începe duminică un nou sezon în Rusia, care se anunță mai greu decât se aștepta. Dinamo Moscova va "deschide" prima etapă cu un meci în compania celor de la Volga. Românul nu a primit întăririle pe care le aștepta, deși și-a pierdut vedeta Kokorin, cel care a ajuns la Anji.
Robert ZANFIR
Dan Petrescu deschide balul. Rușii așteaptă alte minuni de la român: "Tu ne vei scoate iar din criză!" Mesajul fanilor

Dan Petrescu va începe duminică un nou sezon în Rusia, care se anunță mai greu decât se aștepta. Dinamo Moscova va „deschide” prima etapă cu un meci în compania celor de la Volga. Românul nu a primit întăririle pe care le aștepta, deși și-a pierdut vedeta Kokorin, cel care a ajuns la Anji.

Dan Petrescu a fost convocat la o ședință cu suporterii, cei care i-au transmis că au parte de toată încrederea lor: „Dan, știm că tu vei fi cel care ne va scoate iar din criză”, au spus o parte dintre fani, conform presei ruse.

Dan Petrescu a avut un sezon fabulos anul trecut, dar a ratat pe final prezența în cupele europene, după ce a preluat echipa de pe ultimul loc. Șefii i-au trasat ca obiective pentru acest an calificarea în Europa și câștigarea Cupei.

George Florescu, Andrey Panyukov, Boris Rotenberg, Vladimir Kisenkov, Tomislav Dujmovic, Gordon Schildenfeld, Fedor Smolov, Andrey Voronin și Igor Shitov sunt noutățile pe care Dan Petrescu le are la dispoziție în acest sezon. Cel mai important transfer este însă aducerea lui Alan Kasaev. Kasaev este cotat la 4 milioane de euro în acest moment pe transfermarkt.de.

Plecari: Alexander Kokorin (Anji), Denis Kolodin, Tomislav Dujmovic, Vladimir Kisenkov, Yuri Kirillov (liberi), Pavel Ignatovich (împrumut la Tom), Vladimir Rykov (împrumut la Tom), Alexander Sapeta (Ural).

Dinamo Moscova – Volga se joacă duminică, de la 12:30.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro