Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Cuțitele scoase pentru Moyes. „Vei fi demis mâine dimineață!” VIDEO: faza care a golit tribunele pe Old Trafford

Cuțitele scoase pentru Moyes. „Vei fi demis mâine dimineață!” VIDEO: faza care a golit tribunele pe Old Trafford

"Cuțitele sunt scoase pe masă pentru Moyes în timp ce United se afundă în criză", scrie John Brewin, editorialistului site-ului Espn.co.uk, după a doua înfrângere pe Old Trafford suferită de Manchester United în doar o săptămână. După 0-1 cu Everton, campioana Angliei a fost învinsă cu același scor și de Newcastle (gol Cabaye 61'), iar acum este pe locul 9 în Premier League, la 12 puncte în spatele liderului Arsenal și cu un meci în plus.
Cuțitele scoase pentru Moyes. "Vei fi demis mâine dimineață!" VIDEO: faza care a golit tribunele pe Old Trafford

 „Cuțitele sunt scoase pe masă pentru Moyes în timp ce United se afundă în criză”, scrie John Brewin, editorialistului site-ului Espn.co.uk, după a doua înfrângere pe Old Trafford suferită de Manchester United în doar o săptămână. După 0-1 cu Everton, campioana Angliei a fost învinsă cu același scor și de Newcastle (gol Cabaye 61′ – foto jos), iar acum este pe locul 9 în Premier League, la 12 puncte în spatele liderului Arsenal și cu un meci în plus.

VEZI AICI VIDEO CU REZUMATUL MECIULUI

2002 este anul în care United a pierdut ultima dată două meciuri consecutive pe teren propriu. David Moyes era atunci manager la Everton, instalat cu doar câteva săptămâni înainte

Din 1972, adică de 41 de ani, nu mai câștigase Newcastle pe Old Trafford. „E unul dintre momentele de top ale carierei mele, clubul aștepta de atâta timp această victorie. Am făcut o performanță magnifică, dar știu că nu noi vom fi în prim-plan pentru ziariști. Săracul David (n.red. – Moyes) și United…e un rezultat dificil pentru ei. Cel mai bun lucru pentru Manchester este ca șefii să rămână lângă Moyes. Este omul potrivit pentru acest job”, a declarat la final Alan Pardew, managerul lui Newcastle, și avea dreptate. La fluierul de final al meciului, mii de scaune de pe Teatrul Viselor erau deja goale (în imagine, un cadru surprins de camerele televiziunii BT Sports), iar spectatorii care au îndurat amărăciunea până la capăt și-au huiduit zgomotos favoriții. Fanii lui Newcastle au întors cuțitul în rană, scandând minute în șir clasicul: „You’re getting sacked in the morning” / „Vei fi demis mâine dimineață!”, la adresa lui Moyes.

Săptămâna proastă a lui United a fost completată de absența lui Wayne Rooney, suspendat, și de zvonurile conform cărora Robin Van Persie le-a trimis șefilor o cerere de transfer. Revenit după o accidentare care l-a ținut pe bară 4 meciuri, olandezul a fost titular cu Newcastle, a marcat și un gol, anulat însă corect pe motiv de ofsaid, și a rămas pe teren 90 de minute. „Voiam să-l scot după 60 de minute, însă  dacă îl schimbam lumea mi-ar fi sărit în cap că nu știu ce fac”, a explicat Moyes la conferința de presă, unde a dezmințit și posibila plecare a golgeterului din sezonul trecut: „E o prostie fără seamăn!”. Lista ghinioanelor a fost întregită de indisponibilitatea curioasă a japonezului Shinji Kagawa. Mijlocașul a avut nevoie de o curățare forțată a stomacului, după ce a acuzat o stare de rău în zilele de după meciul cu Everton.  Moyes a declarat că jucătorul său „a mâncat probabil prea mult”.

Numit tot mai des „The Chosen One”, adică Alesul (un joc de cuvinte ironic între noțiunea de ales conform destinului și ales de Alex Ferguson, care a insistat ca Moyes să-i fie succesor), Moyes a vorbit despre criza de rezultate a clubului. „Cred că dacă aveam un pic de noroc, nu am fi ajuns în situația asta. Am pierdut două meciuri cu 1-0, amândouă împotriva cursului jocului. Va exista lumină la capătul tunelului pentru că aceasta este doar o perioadă de tranziție”. În 6 meciuri cu potențialele contracandidate la titlu, Moyes a reușit o singură victorie (1-0 cu Arsenal), două egaluri și trei înfrângeri.

Fanii nu cred însă în viitorul lui David Moyes. Imediat după meci, pe internet a apărut o imagine făcută în photoshop în care, sub numele managerului, apare titulatura de „fost manager la Manchester United” (foto jos).

3 victorii, două egaluri și 3 înfrângeri este bilanțul lui David Moyes pe Old Trafford, în Premier League, ca manager al lui Manchester United

Frustrarea suporterilor lui United este cu atât mai mare cu cât marea rivală Liverpool a făcut 6 puncte în ultimele două etape, după 5-1 cu Norwich și 4-1 cu West Ham, și este deja la 8 puncte în fața „diavolilor”. Pentru United, urmează o serie de 7 meciuri până pe 1 ianuarie: cu Șahtior (Liga Campionilor), Aston Villa, Stoke (în sferturile Cupei Ligii), West Ham, Hull, Norwich și Tottenham.

 

Parteneri
Surpriză uriașă la Roland Garros. O jucătoare poloneză o elimină pe cea 22-a favorită
Mediafax
GESTUL făcut de soția polițistului Ciprian Verdeș, după ce fiul lor l-a înjunghiat mortal. Ți se rupe sufletul! 😢 💔
Cancan.ro
Presa maghiară anunță un posibil blackout în România. Cât de real este pericolul și ce capcană ascunde iarna viitoare
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată acum Sânziana Buruiană, după 11 ani de alăptat fără oprire. Care este motivul pentru care nu a stopat procesul: Nu renunțăm momentan
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Râzi cu lacrimi
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Descopera.ro
ULTIMELE cuvinte rostite de polițistul Ciprian Verdeș, înainte să fie ucis de propriul său fiu 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
YUGO, readus la viață de un sârb care a studiat în România. Primul model: un hibrid mai ieftin decât Dacia
Promotor.ro