Cum nu se poate mai rău. Starul din atacul Realului va lipsi două luni de pe teren. Anunțul oficial făcut de club

Cum nu se poate mai rău. Starul din atacul Realului va lipsi două luni de pe teren. Anunțul oficial făcut de club
  • Publicat:
  • Actualizat:

Internaționalul galez Gareth Bale va fi supus unei intervenții chirurgicale la tendonul peroneal al gleznei drepte, ce îl va ține departe de gazon pentru o perioadă de două luni, timp în care va rata derby-ul cu FC Barcelona și meciul cu Borussia Dortmund, din Liga Campionilor, informează Marca.

Jucătorul echipei Real Madrid va fi operat marți, la spitalul „Regele Eduard al VII-lea” din Londra, de renumitul medic James Calder, sub supravegherea doctorilor clubului, Jesus Olma și Mikel Aramberri. Decizia de a se opera a fost luată chiar de Gareth Bale, care va sta departe de gazon pentru cel puțin două luni, astfel că galezul nu va mai evolua în 2016.

„După testele efectuate la Spitalul Universitar Sanitas La Moraleja, Gareth Bale a fost diagnosticat cu o dislocare traumatică a tendoanelor peroneale de la glezna dreaptă”, se arată într-un comunicat, care a fost dat publicității miercuri de clubul Real Madrid.

Gareth Bale s-a accidentat la glezna de la piciorul drept în meciul cu Sporting Lisabona, disputat în Liga Campionilor, și a fost înlocuit în minutul 58 cu Marco Asensio. Mijlocașul spaniol este unul dintre jucătorii care l-ar putea înlocui pe galez în partidele ce vor urma, alături de Lucas Vazquez sau James Rodriguez.

Astfel, jucătorul galez va lipsi la derby-ul cu Barcelona, din 3 decembrie, dar și la partida cu Borussia Dortmund, din ultima etapă a grupelor Ligii Campionilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele