Marius Șumudică a dat cărțile pe față! Cum a încercat Dan Petrescu să-i „fure” un om de bază, după ce a semnat cu Kayserispor: „Nu am fost de acord!”

Cosmin Olteanu
Marius Șumudică a dat cărțile pe față! Cum a încercat Dan Petrescu să-i „fure” un om de bază, după ce a semnat cu Kayserispor: „Nu am fost de acord!”
Cum a încercat Dan Petrescu să-i „fure” un om de bază lui Marius Șumudică

Marius Șumudică tocmai s-a despărțit de Gaziantep, după o declarație nefericită, care i-a înfuriat pe șefii clubului. Tehncianul, în vârstă de 49 de ani, a dezvăluit că Dan Petrescu, noul anrenor al lui Kayserispor, a încercat să-i „fure” un om din staff.

Marius Șumudică a stat timp de șapte luni pe banca lui Gaziantep, acesta fiind instalat în iunie 2019.

Gaziantep se află pe locul 4 din prima ligă turcă, cu 31 de puncte obținute, după 17 meciuri jucate.

Cum a încercat Dan Petrescu să-i „fure” un om de bază lui Marius Șumudică

„Șumi” susține că a fost contactat de un om din partea lui Kayserispor pentru a încerca să-l aducă, la club, pe asistentul său. Tehnicianul a refuzat categoric această mutare și spune că el este cel care le va plăti salariile membrilor staff-ului său, până își vor găsi angajament la o altă echipă.

„M-a sunat de la Kayseri să-mi ceară un asistent să-l ajute pe Dan Petrescu, dar nu am fost de acord, asistentul respectiv va fi plătit de mine cât timp va sta acasă. Nu e preparatorul fizic, ci asistentul meu, care e turc.

Asistentul m-a sunat, mi-a spus «Șumi, eu nu plec de lângă tine». I-am spus că, atât timp cât va sta acasă, va fi plătit de mine cu salariul pe care-l câștiga și, în momentul în care vom găsi următoarea echipă, va face parte din staff-ul meu. Această chestiune o fac cu toți cei care lucrează cu mine”, a declarat Marius Șumudică, pentru Digi Sport.

Ce antrenor vrea să aducă Gaziantep în locul lui Marius Șumudică

Potrivit NTV Spor, alesul lui Gaziantep, pentru a-l înlocui pe Marius Șumudică, este Bulent Korkmaz (52 de ani). Ultima echipă antrenată de tehnicianul turc a fost Konyaspor, formație de care s-a despărțit în luna septembrie.

Sursa citată susține că șefii lui Gaziantep și Bulent Korkmaz s-au întâlnit deja pentru semnarea unui contract.

În cariera de fotbalist, Bulent Korkmaz s-a intersectat cu Gică Hagi și Gică Popescu, la Galatasaray, formație la care a purtat banderola de căpitan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Victoria cu Anglia poate costa scump Argentina. FIFA analizează gestul jucătorilor
Mediafax
Rezultatul AUTOPSIEI lui Gabi Mureșan. Care a fost cauza morții, de fapt
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată Alina Laufer după ce și-a făcut lifting facial! Nimeni nu o mai recunoaște: „Am apelat la această soluție. Sunt obsedată de perfecțiune”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Descopera.ro
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Tren de mare viteză, oprit de urgență pentru că s-a terminat… hârtia igienică. S-a întâmplat în Germania
Promotor.ro