Criză de 500 de milioane de euro!**

Redactor:
Florin Petre
Criză de 500 de milioane de euro!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

În această vară, piața transferurilor a fost poate cea mai agitată din istoria fotbalului. Deși efectele crizei financiare afectează în continuare întreaga lume, sportul „rege” șochează prin vehicularea unor sume fabuloase. Până acum e vorba de aproximativ 500 de milioane de euro, iar perioada de transferuri nu s-a încheiat!

Real, campioana absolută…la cheltuieli

Galacticii au uimit iubitorii fotbalului, au stabilit recorduri, dar au și contrariat. Politica de transferuri a lui Florentino Perez, consacrată în trecut prin aducerea unor jucători ca Zidane, Ronaldo, Figo sau Beckham, a constituit o nouă lovitură de imagine dată de echipa din capitala Spaniei. Cheltuind aproximativ 230 de milioane de euro pentru semnăturile lui Kaka, Ronaldo, Albiol și Benzema, președintele madrilenilor și-a atras o serie de critici. Acesta a fost acuzat că a dat tonul unor transferuri implicând sume exagerate, dar și pentru creșterea nejustificată a prețurilor jucătorilor.

City nu se uită la bani

Marile cluburi din Albion nu s-au grăbit să arunce sume mari pentru cooptarea de nume noi. Ferindu-se de eventuale probleme financiare și dând senzația că păstrază banii pentru „zile negre”, echipe ca Liverpool, Chelsea sau Manchester United au adus fotbaliști pentru un total de aproximativ 50 de milioane de euro. Singura formație care nu a ținut cont de cifre și a urmat, într-un fel, linia Realului este Manchester City. Patronii arabi au plătit, pentru Barry și Santa Cruz, în jur de 45 milioane de euro. Iar asta nu e tot. Dacă Tevez, Eto`o și Lucio vor ajunge pe Eastlands, totalul achitat de șeici va depăși 120 milioane de euro.

Franța și Italia, bugete de austeritate

În Hexagon, lideri la transferuri au fost cei de la Marseille. Francezii au plătit 25 de milioane de euro pentru Souleymane și Lucho, în contextul în care au și încasat aproximativ 15 milioane de euro prin plecarea altor fotbaliști ca Cisse sau Givet. În Italia, Juventus a făcut notă discordantă de restul echipelor din Serie A, plătind aproape 25 de milioane de euro pentru aducerea lui Diego, starul celor de la Werder Bremen. Pentru moment acesta rămâne și cea mai scumpă achiziție a verii între formațiile din Peninsulă.

94 milioane de euro a plătit Real Madrid celor de la United pentru înregimentarea lui Cristiano Ronaldo
73 milioane de euro era recordul de transfer stabilit de Real, prin aducerea lui Zidane,  în 2001
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…