Cristiano Ronaldo, mereu pe urmele lui Messi. După ce argentinianul a fost găsit vinovat în cazul fraudei fiscale, acum și starul portughez este anchetat pentru același lucru

Cristiano Ronaldo, mereu pe urmele lui Messi. După ce argentinianul a fost găsit vinovat în cazul fraudei fiscale, acum și starul portughez este anchetat pentru același lucru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Numele lui Cristiano Ronaldo a devenit tot mai sonor la Agenția Fiscală din Spania, atacantul lui Real Madrid este acuzat că ar fi păcălit statul cu 15 milioane de euro. Potrivit Marca, portughezul nu a declarat toate veniturile încasate din drepturile de imagine în perioada 2011 – 2013.

Există însă dezbateri dacă este o infracțiune fiscală sau una administrativă, pentru că Ronaldo ar fi încercat să remedieze situația în 2014, înainte să intre în vizorul agenților, iar acest lucru ar putea fi o scăpare pentru portughez. Conform jurnaliștilor spanioli, atacantul ar fi inclus în Declarația de Venituri din 2014 toate contractele sale, iar ancheta a început la sfârșitul anului 2015.

Ancheta este pe biroul celor de la Fisc, iar Ronaldo așteaptă verdictul. În cazul unei infracțiuni administrative, Ronaldo trebuie să plătească statului suma restantă, însă dacă acesta va fi găsit vinovat că ar fi comis o evaziune fiscală, va plăti cele 15 milioane de euro și o pedeapsă cu închisoare de 4 luni pentru fiecare an de neplată (2011, 2012, 2013), 12 luni de detenție, cel mai probabil cu suspendare.

Lionel Messi a fost și el într-un caz asemănător. Miercuri, 24 mai 2017, Curtea Supremă i-au declarat pe argentinian și pe tatăl său vinovați în prejudiciul provocat statului de 4,1 milioane de euro,sumă provenită din drepturile de imagine din perioada 2007 – 2009. Cei doi au fost condamnați la închisoare cu suspendare, pe o perioadă de 21 de luni.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen