Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Cristiano Ronaldo, cel mai bun fotbalist al sezonului trecut în Europa. „Fără echipă, premiile individuale nu sunt posibile”

Cristiano Ronaldo, cel mai bun fotbalist al sezonului trecut în Europa. „Fără echipă, premiile individuale nu sunt posibile”

Internaționalul portughez al echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, a fost ales, joi, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Monte Carlo, cel mai bun fotbalist al sezonului 2013/2014 în Europa.
Cristiano Ronaldo, cel mai bun fotbalist al sezonului trecut în Europa. "Fără echipă, premiile individuale nu sunt posibile"

Cristiano Ronaldo (Real Madrid, 29 de ani) a fost desemnat joi, în cadrul ceremoniei de tragere la sorți a grupelor Ligii Campionilor, cel mai bun fotbalist al sezonului 2013/2014 în Europa.

Ronaldo i-a devansat în opțiunile jurnaliștilor din cele 54 de țări care au federații afiliate la UEFA pe germanul Manuel Neuer și pe olandezul Arjen Robben, ambii jucători ai clubului german Bayern Munchen.

„Sunt foarte foarte fericit. Vreau să le mulțumesc colegilor mei, pentru că fără echipă, premiile individuale nu sunt posibile”, a declarat Cristiano Ronaldo.

Pe lista inițială pentru acest premiu s-au aflat 35 de jucători. Într-o primă fază au fost eliminați 25, iar în a doua fază au mai fost eliminați Diego Costa, Angel Di María, James Rodríguez, Philipp Lahm, Lionel Messi, Thomas Müller și Luis Suarez.

În 2013, câștigătorul premiului a fost francezul Franck Ribery.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]