CR7, lovit din toate părțile:** portughezul este cel mai faultat jucător al startului de sezon! Messi e mult mai „ferit”

Real Madrid a găsit una dintre explicațiile debutului mai slab de campionat, madrilenii ocupând doar locul 7 după 5 etape scurse, cu 10 puncte acumulate. Cristiano Ronaldo, starul "galacticilor" este conform statisticilor cel mai faultat fotbalist din acest sezon al Premier League, el fiind oprit neregulamentar până acum de 15 ori. Portughezul împarte prima poziție a acestui clasament cu doi jucători de la Athletic Bilbao, Muniain și Javi Martinez. Diferența este făcută de frecvența cu care sunt suferite aceste infracțiuni, astfel că, dacă Ronaldo este faultat o dată la 28 de minute, ceilalți doi sunt opriți neregulamentar o dată la 29 de minute jucate, respectiv 31. Spre comparație, rivalul lui Cristiano, argentinianul Lionel Messi, a fost ceva mai "menajat" în primele etape ale sezonului din Primera Division, suferind doar 7 faulturi, câte unul la fiecare 55 de minute jucate, "performanță" cu care ocupă abia locul 56 în ierarhie. Madrilenii mai au încă un jucător în Top 20-ul faultaților, pe Angel Di Maria (11), în timp ce doi alți madrileni, Xabi Alonso și Marcelo, au fost faultați de câte 10 ori, la fel ca și catalanii Dani Alves și Cesc Fabregas. Real Madrid este a patra în clasamentul faulturilor suferite (84), după Espanyol (92), Athletic Bilbao (87) și Malaga (86). Barcelona este pe 12, cu 70 de infracțiuni suferite.
CR7, lovit din toate părțile:** portughezul este cel mai faultat jucător al startului de sezon! Messi e mult mai "ferit"

Real Madrid a găsit una dintre explicațiile debutului mai slab de campionat, madrilenii ocupând doar locul 7 după 5 etape scurse, cu 10 puncte acumulate.

Cristiano Ronaldo, starul „galacticilor” este conform statisticilor cel mai faultat fotbalist din acest sezon al Primera Division, el fiind oprit neregulamentar până acum de 15 ori. Portughezul împarte prima poziție a acestui clasament cu doi jucători de la Athletic Bilbao, Muniain și Javi Martinez.

Diferența este făcută de frecvența cu care sunt suferite aceste infracțiuni, astfel că, dacă Ronaldo este faultat o dată la 28 de minute, ceilalți doi sunt opriți neregulamentar o dată la 29 de minute jucate, respectiv 31.

Spre comparație, rivalul lui Cristiano, argentinianul Lionel Messi, a fost ceva mai „menajat” în primele etape ale sezonului din Primera Division, suferind doar 7 faulturi, câte unul la fiecare 55 de minute jucate, „performanță” cu care ocupă abia locul 56 în ierarhie.

Madrilenii mai au încă un jucător în Top 20-ul faultaților, pe Angel Di Maria (11), în timp ce doi alți madrileni, Xabi Alonso și Marcelo, au fost faultați de câte 10 ori, la fel ca și catalanii Dani Alves și Cesc Fabregas.

Real Madrid este a patra în clasamentul faulturilor suferite (84), după Espanyol (92), Athletic Bilbao (87) și Malaga (86). Barcelona este pe 12, cu 70 de infracțiuni suferite.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania