Colosal! Salariul monstruos cu care PSG vrea să-l treacă pe „mute” pe Mbappe, după revolta starului de pe Parc des Princes

Redactor:
Andrei Pal
Colosal! Salariul monstruos cu care PSG vrea să-l treacă pe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Kylian Mbappe (20 de ani) a „aruncat în aer” piața de mercato cu o declarație în care a lăsat de înțeles că ar vrea să joace pentru Real Madrid. Starul lui PSG a primit titlul de cel mai bun fotbalist din campionatul Franței și, la gală, a avut un discurs care a „dinamitat” zvonurile privind o plecare a sa de la PSG. Șeicii din capitala Franței au alte planuri.

Mbappe a avut parte de un sezon excelent la PSG și a cerut „responsabilitate mai mare, aici sau în altă parte”. Marca scrie că „revolta” francezului este legată de salariul pe care-l are la PSG, nemulțumit fiind că încasează mult mai puțin decât Neymar (27 de ani), căruia i-a luat fața în ochii tuturor. Jurnaliștii spanioli scriu despre ce salariu vrea Mbappe pentru a rămâne la PSG.

„Wonderkid-ul” francez vrea cel puțin 30 de milioane, deși nici așa nu ar ajunge la cele aproape 37 de milioane de euro ale lui Neymar, conform celor de la Marca. Kylian Mbappe a marcat de 38 de ori și a livrat 17 pase de gol în 42 de meciuri jucate la PSG în toate competițiile acestui sezon.

Declarația lui Kylian Mbape care a stârnit o adevărată furtună la PSG. „Simt că poate este timpul pentru o responsabilitate mai mare. Sper că va fi alături de PSG, ceea ce mi-ar face plăcere, sau poate în altă parte, unde e un proiect nou. Oricum, vreau să vă mulțumesc!”, a spus Mbappe, în cadrul evenimentului în care a primit trofeul.

Evident că discursul atacantului nu a trecut neobservat, iar ziariștii au vrut să afle care a fost, de fapt, mesajul campionului mondial. „Am spus ce aveam de zis. Când ești prezent la un eveniment atât de important, poți transmite mesaje. Cred ca am transmis mesajul meu. Dacă aș spune mai mult, aș merge prea departe”, a comentat vârful de 20 de ani, cotat la 200 de milioane de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri