Clubul la care pleacă Răzvan Lucescu, după ce a anunțat conducerea lui PAOK că-și dă demisia!

Clubul la care pleacă Răzvan Lucescu, după ce a anunțat conducerea lui PAOK că-și dă demisia!
Clubul la care pleacă Răzvan Lucescu, după ce a anunțat conducerea lui PAOK că-și dă demisia!

Răzvan Lucescu a șocat joi clubul PAOK, după ce a anunțat că pleacă de la echipa cu care a scris istorie în Grecia. Antrenorul i-a anunțat pe cei din club că abandonează proiectul, deși se pregătea pentru Champions League, iar motivul alegerii a fost dezvăluit de presa in Grecia.

PAOK Salonic, fosta echipă a lui Răzvan Lucescu, a câștigat, în aprilie, titlul în Grecia, învingând cu scorul de 5-0 pe Levadiakos, în penultima etapă a campionatului elen. PAOK a obținut primul titlu după 34 de ani, iar colaborarea dintre Lucescu jr. și club părea că va ține cel puțin până după evoluțiile din Liga Campionilor

Nu a fost așa, întrucât Răzvan Lucescu a anunțat că pleacă de la PAOK. Motivul a fost descoperit de presa din Grecia. Gazzetta.gr susține că un club puternic financiar din zona Golfului l-a ademenit și l-a convins să vină pe fiul lui Mircea Lucescu. 

Informația sursei citate e completată de sport24.gr, care susține că Al-Hilal e echipa pentru care Lucescu a lăsat-o pe PAOK, iar salariul său va fi unul uriaș: 4 milioane de dolari pe an, sumă cu care patronul grecilor nu a putut concura. 

Al-Hilal l-a dorit și pe Mirel Rădoi în, în primăvară, dar selecționerul României U21 nici nu a vrut să audă și a refuzat pentru a juca a conduce naționala mică la EURO 2019 din Italia și San Marino. 

Răzvan Lucescu nu mai e antrenorul lui PAOK!

Pentru a face totul ca la carte, Răzvan Lucescu a cerut o întâlnire cu patronul Ivan Savvidis și l-a anunțat că e dispus să plătescă inclusiv clauza de reziliere în valoare de 2 milioane de euro! Patronul controversat al lui PAOK nu s-a opus, întrucât sursa citată susține că Lucescu jr. a fost foarte hotărât în privința deciziei pe care a luat-o. 

De-a lungul carierei, Răzvan Lucescu a mai antrenat: Rapid, FC Brașov, naționala României, El-Jaish, Petrolul și Skoda Xanthi. 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]