Cine pariază un penny pe Owen? (II)

Cine pariază un penny pe Owen? (II)
  • Publicat:
  • Actualizat:

Reluăm partea a II-a a analizei șanselor ca fotbalistul de excepție care este Michael Owen să se ridice, din nou, la nivelul din anii trecuți. Reamintind cititorilor că partea I este atașată prezentului material, să continuăm de unde rămăseserăm. De la semnarea, într-o ceainărie, a contractului care-l va lega pe fostul copil teribil al fotbalului englez pentru doi de cel mai de succes club englez al ultimilor 20 de ani: Manchester United.

(Re)născut pe… 3 iulie

Este data de 3 iulie, iar Owen acceptă un salariu mai mic decât avea la Newcastle, mai exact va fi plătit cu 60.000 de lire sterline săptămânal, aproape jumătate din suma pe care o primea de la "coțofene", 100.000 de lire pentru aceeași perioadă de timp. În ceea ce privește primele, Sir Alex i-a fixat o clauză pe care englezii o numesc "pay-as-you-play-deal", adică totul depinde de felul în care se va prezenta pe teren, pentru atingerea obiectivelor fiind stabilit deja un sistem la care s-au raliat toți membrii lotului. Fără a fi neapărat identic, cam așa era sistemul în Turcia la sfârșitul anilor 80, 10.000 de dolari net pentru fiecare meci jucat, exact zero dacă absentai.

Și asta, indiferent de motive. A mai fost un caz special, salariul lui Bobo Vieri la Atalanta, 1000 de euro lunar + prime pentru fiecare meci jucat. Chiar și așa, să admitem că 240.000 de lire sterline lunar, aproximativ 3 milioane de euro anual, atât cât primește nativul din Chester, este cel puțin rezonabil. În plus, faptul că a primit tricoul cu numărul 7, purtat de foste glorii ale clubului (Best, Brian Robson, Cantona sau Cristiano Ronaldo) înseamnă că managerul Ferguson chiar se va baza pe el. Și ar mai fi ceva… Owen speră că selecționerul Capello nu-l va uita dacă va redeveni cel de odinioară.

Killer instinct

Se spune că diferența dintre marii jucători și cei obișnuiți este făcută de arta plasamentului, alții spun că este vorba de mirosul golului, dar cu toții sunt de acord că pe un fotbalist genial îl simți imediat după felul în care lovește mingea. Oricum, Owen a început bine și a marcat de patru ori pentru Manchester în miniturneul din Malaezia (două meciuri), urmat de o partidă în Coreea de Sud, contra localnicilor de la FC Seul și încheiat în China cu disputa contra Hanghzou Greentown. Totuși, nu toți fanii "The Red Devils" sunt entuziasmați de Owen, pe blogul Talking Reds putându-se citi idei de genul "Michael are picioare de porțelan, mai bine ar veni David Villa sau Fabio Aurelio".

Dar trebuie precizat că există și păreri chiar mai dure, care condamnă pe față sosirea atacantului englez. "Owen este un loser, un distrus, mai bine s-ar lăsa de sportul acesta și s-ar apuca să comenteze la TV".

Vârful unic

Adevărul este că explozivului jucător i-a fost rezervat rolul de atacant de gura porții, iar Owen ști ca nimeni altul să o bage în ațe, problema cea mare este că în cazul unor contraatacuri rapide ar putea să se sufoce și să strice multe dintre contrele diavolilor roșii. După plecările lui Ronaldo și Tevez, echipa va juca un 4-3-2-1, un triunghi isoscel cu vârful Owen și susținut, din spate, de Rooney și de Berbatov, aceștia având și indicația expresă de a schimba locurile între ei pentru derutarea fundașilor adverși. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, dar Sir Alex a avut, până acum, 10 decizii extrem de grele care i-au făcut pe jurnaliștii britanici să-l considere "The best ever". Ca și în cazul jucătorilor, există, și în rândul antrenorilor, acel "ceva" care face diferența dintre un manager bun și altul genial.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani