„Cine este Marica?” Englezii au descoperit de ce îl vrea Wenger la Arsenal și amintesc de un moment care îi putea schimba cariera: „A refuzat-o pe City”

Viitorul lui Ciprian Marica se va decide în următoarele zile, iar presa din Anglia scrie tot mai insistent despre transferul acestuia la Arsenal. Jurnaliștii de la Metro îl prezintă pe internaționalul român drept un jucător "pe gustul lui Arsene Wenger" și trec în revistă întreaga carieră a vârfului de atac.
"Cine este Marica?" Englezii au descoperit de ce îl vrea Wenger la Arsenal și amintesc de un moment care îi putea schimba cariera: "A refuzat-o pe City"

Viitorul lui Ciprian Marica se va decide în următoarele zile, iar presa din Anglia scrie tot mai insistent despre transferul acestuia la Arsenal.

Jurnaliștii de la Metro îl prezintă pe internaționalul român drept un jucător „pe gustul lui Arsene Wenger” și trec în revistă întreaga carieră a vârfului de atac.

„Marica e liber de contract de la finalul sezonului trecut, când s-a despărțit de Schalke. Atacantul a petrecut doi ani în Gelsenkirchen, unde a jucat alături de Lewis Holtby, care între timp a ajuns la Tottenham.

Cel mai bine se simte ca al doilea atacant, dar e suficient de versatil încât să poată juca și în bandă. Pare un atacant pe gustul lui Arsene Wenger, nu-i așa?„, notează sursa citată, care amintește și de o serie de negocieri eșuate cu Manchester City, în 2007.

Marica a ajuns în Bundesliga în 2007, când a semnat cu Stuttgart. Dar ar fi putut ajunge încă de atunci în Anglia. Manchester City și Derby Contu (pe atunci în Premier League) erau interesate de el, dar românul a ales să semneze cu Stuttgart„.

Englezii prezintă și un clip cu mai multe reușite ale lui Marica.


 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]