Chiricheș, comparat cu cei mai buni. Românul are deficiențe mari în jocul aerian, dar o medie foarte bună a intercepțiilor

Chiricheș, comparat cu cei mai buni. Românul are deficiențe mari în jocul aerian, dar o medie foarte bună a intercepțiilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vlad Chiricheș este la primul sezon în Premier League, iar cifrele sale arată că prestația românului este mai mult decât mulțumitoare.

Nu mulți fotbaliști reușesc în campionatul Angliei, iar cei care o fac prind mereu cele mai bune contracte. Transferat în această vară de la Steaua, Vlad Chiricheș se dovedește a fi o soluție foarte bună pentru defensiva lui Tottenham, echipă ce ocupă în acest moment locul 5, la trei puncte de locul patru, ocupat de Liverpool, care ar garanta prezența în Liga Campionilor în sezonul viitor. 

ProSport l-a comparat pe fundașul român cu cei mai importanți apărători centrali din Premier League, Gary Cahill (Chelsea), Vincent Kompany (Manchester City), Per Mertesacker (Arsenal) și Martin Skrtel (Liverpool). Cifrele sale sunt satisfăcătoare, iar criteriile selectate sunt cele mai relevante pentru postul de fundaș central.

Astfel, se poate observa că Vlad Chiricheș are un punctaj al jocului defensiv de 16.06, mai bun decât cel al lui Kompany (11.62) sau al lui Mertesacker (15.83), dar sub cel al lui Cahill (16.86) și al lui Skrtel (18.42). În plus, dintre cei menționați, românul are cea mai bună medie pe meci a intercepțiilor (2.38). Un alt capitol la care fundașul lui Tottenham stă bine este cel al tacklingurilor câștigate, fiind depășit la acest aspect doar de Kompany. 

9,5 milioane de euro a plătit Tottenham pentru Chiricheș în vara trecută

Slab la jocul aerian

Unul dintre punctele slabe ale lui Chiricheș a fost jocul aerian, lucru știut încă de pe vremea când evolua la Steaua. Acest aspect este unul foarte important în Premier League, iar cifrele românului la acest capitol sunt foarte slabe, conform site-ului de statistica squawka.com. Astfel, Chiricheș are un procentaj al duelurilor aeriene câștigate de doar 43,59%, în timp ce Cahill, Kompany și Mertesacker au peste 70%. 

13 meciuri a bifat Chiricheș în acest sezon de Premier League

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele