Chelsea RENUNȚĂ‚ la contractul Adidas cu șase ani înainte de termen! „Ne plătesc despăgubiri considerabile.” Ce a determinat decizia radicală

Chelsea RENUNȚĂ‚ la contractul Adidas cu șase ani înainte de termen!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clubul londonez Chelsea trece printr-o perioadă de tranziție, iar acest aspect se datorează, în prima fază, unui sezon sub așteptări. Ultima decizie luată în cadrul clubului este una neașteptată și va aduce o noutate în imaginea acestuia.

La finalul sezonului 2016-2017, pe data de 30 iunie 2017, parteneriatul dintre Chelsea și sponsorul tehnic Adidas se va încheia prematur, cu șase ani mai devreme decât ar fi fost normal (30 iunie 2023).

Vor o înțelegere superioară, cu un brand rival

Conform informațiilor, clubul patronat de Roman Abramovich va începe un parteneriat cu un brand rival, iar acest lucru a cauzat încetarea colaborării dintre cele două părți.

Oficialii lui Chelsea au postat pe site-ul echipei următoarea declarație, referitoare la situația actuală:

„Am dori să le mulțumim celor de la Adidas pentru sprijinul de care au dat dovadă în ultimii 10 ani. În toată această perioadă, clubul a câștigat Liga Europa, Liga Campionilor, două titluri în Premier League, patru Cupe ale Angliei și două Cupe ale Ligii și ne propunem să avem succes în ultimul an de parteneriat„.

Cei de la Adidas au ținut, de asemenea, să ofere câteva clarificări în privința încheierii parteneriatului dintre brand și clubul de fotbal din capitala Marii Britanii. Aceștia au scris pe site-ul oficial:

„Cele două părți, respective clubul de fotbal Chelsea Londra și Adidas AG au anunțat astăzi că au ajuns la un acord amical în privința încheierii premature a parteneriatului actual. Astfel, înțelegerea se va încheia pe 30 iunie 2017, deși termenul inițial era 30 iunie 2023„.

„Adidas a fost sponsor și furnizor de echipamente pentru Chelsea din anul 2006. Acest acord reciproc, privind încheierea parteneriatului, va permite clubului să înceapă un parteneriat nou cu un brand rival brandului Adidas. Drept compensație, vom primi de la clubul Chelsea o sumă considerabilă, sumă ce va avea un impact pozitiv asupra bugetului grupului chiar din acest an.

În acest moment, cu o etapă înainte de finalul sezonului, Chelsea se află pe locul 9 în Premier League, cu 49 de puncte, și va încheia sezonul pe teren propriu, în fața campioanei en-titre, Leicester.

articol scris de Valentin Gherga

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…