Ce urmărește de fapt Ronaldo?** A pus pe jar Madridul, dar este dat de gol la el acasă: „Voi nu vedeți asta?”

"Sunt trist din motive profesionale, iar clubul știe asta". Declarația lui Ronaldo a băgat în ședință nu doar "galaxia" de la Madrid, ci chiar o lume întreagă, uimită să afle de nefericirea starului plătit cu 10 milioane de euro anual.
Robert ZANFIR
Ce urmărește de fapt Ronaldo?** A pus pe jar Madridul, dar este dat de gol la el acasă: "Voi nu vedeți asta?"

„Sunt trist din motive profesionale, iar clubul știe asta”. Declarația lui Ronaldo a băgat în ședință nu doar „galaxia” de la Madrid, ci chiar o lume întreagă, uimită să afle de nefericirea starului plătit cu 10 milioane de euro anual.

Spaniolii au început săpăturile și au găsit doar câteva motive ale nefericirii starului de pe Bernabeu: ori vrea o mărire de salariu, ori vrea să plece, ori nu se simte susținut în vestiar, ori i s-a urât cu binele. Ultima varianta pare și cea mai plauzibilă, atâta timp cât atacantul, chiar și trist și dezamăgit de ‘mizeria lumii în care trăiește’, marchează la foc automat. A făcut-o cu Granada, a făcut-o și cu Luxemburg…

Ronaldo este dat de gol chiar la el acasă. Nani spune că nu vede nimic în neregulă la CR7. Dimpotrivă! „Nu vedeți că e bine?”, a declarat jucătorul lui Manchester United

„Ronaldo este bine. Nu vedeți asta? Nu este deloc trist, este chiar foarte bine”
, spune Nani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania