Ce surpriză! Luciano Moggi a revenit în fotbal. Cu ce club a semnat

Ce surpriză! Luciano Moggi a revenit în fotbal. Cu ce club a semnat

Luciano Moggi, unul dintre cei mai controversați conducători din istoria fotbalului, este noul director general al lui Partizani Tirana. Fostul președinte al lui Juventus Torino a semnat pe trei ani.

Actorul principal din „Calciopoli” revine în fotbal, într-o aventură exotică. Luciano Moggi a fost de acord cu propunerea celor de la Partizani Tirana și va ocupa poziția de director general. În vârstă de 79 de ani, Moggi va răspunde de tot ce înseamnă activitatea clubului, de la transferuri până la marketing.

„Prin acest acord, datorită experienței și competențelor pe care le are Moggi, clubul poate atinge cel înalt nivel, nu numai intern, ci și pe scena internațională”, se arată într-un comunicat oficial postat pe site-ul clubului din Albania.



Luciano Moggi a fost unul dintre cei mai contorversați conducători din istoria fotbalului european. În 2006, Juventus a fost retrogradată după ce procurorii au descoperit că Luciano Moggi – președintele clubului – a aranjat meciuri și a lucrat pentru a primi arbitraje favorabile. În urma interceptărilor, anchetatorii au ajuns la concluzia că Moggi putea beneficia de arbitraje favorabile inclusiv în meciurile din cupele europene. În urma acestui scandal, Juventus a rămas fără titlurile din 2005 și 2006.

Luciano Moggi a fost condamnat în 2011 de un tribunal din Napoli la cinci ani și patru luni de închisoare, însă fostul președinte al lui Juventus a făcut apel. În 2015, Curtea Supremă l-a achitat de unele acuzații.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]