Ce se întâmplă la Real Madrid? FOTO | Musculatura lui Gareth Bale s-a transformat incredibil. Cum arată acum

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gareth Bale a ajuns la o masă musculară care creează invidie, după aproape doi ani de la transferul de la Tottenham.

Pe parcursul timpulului, după transferul la Real Madrid, musculatura lui Cristiano Ronaldo s-a dezvoltat foarte mult. Explicațiile celor din jurul lui spun că starul portughez lucrează foarte mult la sală și are un program pe care-l respectă cu sfințenie.

Același parcurs pare să-l aibă și Gareth Bale. Mijlocașul galez avea un fizic impunător încă de pe vremea când juca la Tottenham, dar odată cu trecerea la Real Madrid, acesta este și mai bine definit. Dintr-o comparație a imaginilor, putem observa cum masa musculară a jucătorului de 25 de ani a crescut considerabil. Ca și Ronaldo, probabil că Bale insistă foarte mult pe exercițiile fizice.

Gareth Bale, la Tottenham

Gareth Bale, la vizita medicală, după ce a fost transferat de Real Madrid

Gareth Bale, la antrenamentele lui Real Madrid

Bale, imediat după ce a fost transferat de Real Madrid (stânga) și în prezent (dreapta)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma

Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante

Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”

Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele

Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște

BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?

"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât se vinde 1 kg: şoferii…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!

Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă

AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români

Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare

Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024

Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap

Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul

CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?

Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale