Catalanii și Nasri au anticipat „șocul” din optimile Ligii. „Le este frică de noi!”

De ce ți-e frică, nu scapi, spune un proverb mai vechi. Și nu e valabil doar la români. Șocul optimilor Ligii Campionilor este Manchester City - Barcelona, iar catalanii nu sunt deloc încântați de tragerea la sorți.
Catalanii și Nasri au anticipat "șocul" din optimile Ligii. "Le este frică de noi!"

„De ce ți-e frică, nu scapi” spune un proverb mai vechi. Și nu e valabil doar la români. Șocul optimilor Ligii Campionilor este Manchester City – Barcelona, iar catalanii nu sunt deloc încântați de tragerea la sorți.

Poate cea mai spectaculoasă „dublă” din acest sezon de Liga Campionilor se va consuma chiar în optimile competiției. Primul meci extras din urne a fost Manchester City – Barcelona, un șoc pentru toată lumea. Englezii veneau din urna a doua, iar catalanii priveau această tragere la sorți din postura de capi de serie. Culmea, cei din urmă se temeau tocmai că pot pică împotriva lui City. Dovada este chiar prima pagină din Mundo Deportivo, de astăzi. 

Nasri: „Nici Real, nici Barcelona nu vor cu noi”

Un alt semn că echipa mai sigură pe ea este Manchester City vine din partea lui Samir Nasri, mijlocașul „cetățenilor”. Acesta spunea înaintea tragerii la sorți că nu îi este teamă din niciun potențial adversar. „Nu am deloc emoții, dar sunt sigur că Real Madrid și Barcelona se tem că pot juca împotriva noastră”. Motivul pentru care elevii lui Gerardo Martino se tem de Manchester City este forma incredibilă pe care o traversează jucătorii lui Pellegrini în ultima perioadă. Aceștia au învins Bayern (3-2) și Arsenal (6-3) în ultima săptămână, iar apetitul ofensiv al lui City este unul înfricoșator pentru adversari, în acest sezon marcând de 57 de ori în 25 de meciuri.

VEZI AICI CARE SUNT MECIURILE OPTIMILOR DIN LIGA CAMPIONILOR

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]