„Când mi-au cerut asta, am decis imediat!”** Nu ai să ghicești schimbarea marca Olăroiu care i-a dat pe spate pe arabi

Oli și Rădoi o duc excelent în Emiratele Arabe Unite. Al Ain a câștigat ultimul derby și s-a instalat pe primul loc, la trei puncte distanță de echipa lui Zenga, Al Nasr.
"Când mi-au cerut asta, am decis imediat!"** Nu ai să ghicești schimbarea marca Olăroiu care i-a dat pe spate pe arabi

Oli și Rădoi o duc excelent în Emiratele Arabe Unite. Al Ain a câștigat ultimul derby și s-a instalat pe primul loc, la trei puncte distanță de echipa lui Zenga, Al Nasr.

Olăroiu i-a dat pe spate pe arabi când a acceptat să lase pentru câteva momente fotbalul: arabii i-au cerut să scrie pe site-ul echipei, iar Oli s-a conformat

Iată primul editorial al antrenorului Olăroiu:

„Când mi s-a prezentat oportunitatea de a scrie un editorial ca antrenor al lui Al Ain, am decis imediat care trebuie să fie primul subiect abordat. Îmi face mare plăcere să mă adresez celor mai loiali suporteri, pe care i-am descris în mai multe ocazii ca fiind singurul jucător indispensabil al acestei echipe.

Un prieten m-a rugat într-o zi să-i spun ce jucător este indispensabil pentru echipă. I-am răspuns fără să stau pe gânduri: suporterii lui Al Ain. Am simțit mândria jucătorilor și atașamentul lor față de fani din discuțiile din vestiar. Am scris aceste rânduri înaintea meciului cu Al Wahdah. În asemenea derby-uri, câștigatorul este mereu fotbalul din Emirate.

Se așteaptă execuții tehnice la un nivel înalt din partea ambelor echipe. Va fi un meci în care cele două galerii exemplare vor demonstra popularitatea atinsă de fotbal în această țară. Știm cu toții că acest sezon din Etisalat Pro League este într-o fază în care candidatele la titlu trebuie să-și intensifice eforturile pentru a-și îndeplini obiectivul. Noi, toți cei de la Al Ain, de la suporteri la stafful tehnic și până la conducere, anunțăm într-o voce că, indiferent de locul din clasament, obiectivul nostru este să reprezentam clubul cu mândrie și să ne demonstrăm spiritul de echipă atât pe teren, cât și în tribune. Aștept cu nerăbdare derby-ul cu Al Wahdah, în care sper ca pe stadion vor domni culorile lui Al Ain.”

Al Ain a câștigat derby-ul cu Al Wahdah cu scorul de 1-0, după un meci în care suporterii au umplut stadionul și au făcut o atmosferă de mare meci

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania