BREAKING NEWS!** S-a încheiat un capitol de istorie: Guardiola i-a spus ADIO Barcelonei! „Am plecat”

BREAKING NEWS!** S-a încheiat un capitol de istorie: Guardiola i-a spus ADIO Barcelonei!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Guardiola a intrat în istorie cu Barcelona, dar de azi este istorie pentru clubul catalan. Deși Sandro Rosell a încercat ieri să îl convingă timp de patru ore să rămână, oferindu-i puteri depline și un contract în alb, Pep s-a decis să renunțe.

Câștigă AICI bilete la EURO 2012!** Intră în aplicația Facebook ProSport și arată că ești cel mai tare EUROSUPORTER!

Ajuns în jurul orei 10:30 la birourile de pe Camp Nou, Pep l-a anunțat pe Rosell decizia (aceasta era luată de aseară, dar șeful catalanilor spera ca acesta să se răzgândească), anunță El Mundo Deportivo. Apoi, Guardiola i-a anunțat și pe jucători că nu își va prelungi contractul scadent în vară. „Băieți, am plecat”, le-a transmis tehnicianul lui Messi&Co la antrenamentul de azi, anunță sport.es. Guardiola a mers la vestiare, însoțit de Sandro Rosell, cei doi urmând în cel mai scurt timp să facă anunțul oficial într-o conferință de presă (spaniolii au anunțat că aceasta va avea loc la ora 14:30, ora României).

Principalele motive pentru care antrenorul în vârstă de 41 de ani a renunțat au fost reprezentate de presiunea permanentă și oboseala acumulată în ultimii patru ani.

Adus în 2008 de la echipa a doua a catalanilor, Guardiola a câștigat tot ce se putea: 13 trofee în 4 ani:

Campionatul (3): 2008-09, 2009-10, 2010-11

Cupa Regelui (1) – 2008-09

Supercupa Spaniei (3): 2009, 2010, 2011

UEFA Champions League (2): 2008-09, 2010-11

Supercupa Europei (2): 2009, 2011

FIFA Club World Cup (2): 2009, 2011

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare