Basarab Panduru, reacție categorică după plecarea lui Răzvan Lucescu de la PAOK: „Te duci acolo ca să ce? Doar pentru asta”

Redactor:
Daniel Anghel
Basarab Panduru, reacție categorică după plecarea lui Răzvan Lucescu de la PAOK:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Basrab Panduru (48 de ani) a comentat vestea care a șocat, vineri, fotbalul din Grecia. Răzvan Lucescu pleacă de la PAOK Salonic după ce a adus primul titlu în vitrina clubului după 34 ani și a realizat primul event din istoria clubului. Presa elenă scrie că acesta are o ofertă din Golf, iar antrenorul român nu poate „da cu piciorul”.

Fostul mijlocaș spune că între Răzvan Lucescu și patronul campioanei Greciei, Ivan Savvidis, ar fi putut exista niște tensiuni, motiv pentru care fiul lui Mircea Lucescu a decis să plece de la clubul din Salonic: „E o alegere bună, dar mă întreb dacă Răzvan chiar avea nevoie de banii ăștia? A câștigat un campionat în Grecia și te aștepti să plece la o echipă mai puternică. Deodată toate lucrurile sunt lăsate în urmă și se duce la Al Hilal. Ai jucători buni acolo e clar, salariul va fi foarte mare, ți se plătește și clauza… dar în afară de bani ce faci acolo? Care mare performanță? Au făcut alții înainte…așa și? Îmi aduc aminte de Olăroiu, de Reghecampf care a jucat finala Ligii Campionilor. Te duci acolo ca să ce? Doar pentru bani, dar el știe mai bine. Era pe un drum bun.

Acum bine, noi nici nu știm relația pe care o avea cu patronul. Erau probabil ceva tensiuni acolo. Pentru că dacă relațiile erau extraordinare, nu avea de ce să plece până la urmă, nu? Dacă Răzvan se duce acolo pentru bani, atunci să nu mai vorbim niciodată de alți români care se duc acolo. Răzvan Lucescu are bani! Mă miră, pentru că mă gândeam că vrea o carieră în antrenoratul adevărat din Europa”, a declarat Basarab Panduru, la Telekom Sport. Lucescu a luat decizia de a pleca de la PAOK cu două zile înainte de plecarea în cantonamentul din Olanda.

PAOK Salonic, fosta echipă a lui Răzvan Lucescu, a câștigat, în aprilie, titlul în Grecia, învingând cu scorul de 5-0 pe Levadiakos, în penultima etapă a campionatului elen. PAOK a obținut primul titlu după 34 de ani.

Cosmin Bărcăuan a fost jucător al lui PAOK în ediția 2006-2007 și familia, soția și copiii sunt greci, fostul fundaș fiind stabilit aici din 2006. A asistat la meciul care i-a adus titlul lui PAOK și a anunțat ce se poate întâmpla cu Răzvan Lucescu.

„Din păcate, ca antrenor nu poți să ai vreodată liniște. Viitorul lui Răzvan nu știu daca e la PAOK sau în altă parte. La un moment dat, el primise o ofertă de la Șahtior și toată presa a înnebunit, că pleacă Lucescu…Nu știu ce va face, dar la PAOK nu poți să ai liniște. Acum așteptările sunt foarte mari, se va pune presiune pentru cupele europene. Dacă stă va face echipă de acest nivel, va avea buget pe măsură, sunt sigur, pentru a aduce jucători. A schimbat multe la PAOK, dar nu știu acum ce va întâmpla cu el din sezonul următor”, a spus Cosmin Bărcăuan la ProSport LIVE.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup