Barcelona și-a prezentat a treia achiziție a acestei veri. Primele declarații ale fundașului adus pe 25 de milioane de euro

Barcelona și-a prezentat a treia achiziție a acestei veri. Primele declarații ale fundașului adus pe 25 de milioane de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campioana Spaniei, FC Barcelona, l-a prezentat oficial pe fundașul francez de 22 de ani, Samuel Umtiti, transferat în această vară pentru 25 de milioane de euro de la Olympique Lyon, care a declarat că pentru el este un vis devenit realitate.

Fundașul Samuel Umtiti a fost prezentat oficial la FC Barcelona. Jucătorul în vârstă de 22 de ani a semnat un contract pe cinci sezoane, clubul catalan plătind 25 de milioane de euro celor de la Olympique Lyon.

„Sunt foarte fericit să fiu aici la Barcelona. Pentru mine este un vis care a devenit realitate. Sper să am succes aici. Am muncit din greu ca să ajung aici, mă bucur că pot să fac parte din cel mai mare club din lume, sunt foarte mândru. Umtiti este un jucător calm, muncitor, care are obiective clare și vrea să ajute cât de mult poate. Este cel mai mare club din lume pentru mine, o mândrie să pot juca alături de cei mai buni jucători din lume, este o onoare să fiu aici. Sunt foarte încântat și emoționat că sunt aici”, a spus Umtiti la prezentarea oficială, potrivit Marca.

Umtiti are dublă cetățenie, cameruneză și franceză, însă a ales să joace pentru naționala Franței. În sezonul trecut, Umtiti a jucat în 38 de meciuri și a marcat un gol, iar pe site-ul transfermarkt.com l-a cotat la 15 milioane de euro.

„Antrenorul Luis Enrique mi-a vorbit foarte frumos și m-a încurajat. Mi-a spus că este foarte încântat că am semnat cu Barcelona. Sunt un jucător căruia îi place să aibă și să iasă cu ea la picior, la fel cum se procedează și la Barcelona.” a mai spus Umtiti.

Fundașul francez a vorbit și despre atentatele teroriste de la Nisa.

„Pentru mine este o zi fericită, dar simt multă tristețe. Au fost multe victime și multe familii sunt afectate. Am mulți prieteni care trăiesc la Nisa și când am auzit ce s-a întâmplat, m-am speriat foarte tare. Aceste lucruri mă fac să fiu foarte trist. Sunt alături de victimele de la Nisa.” a încheiat Samuel Umtiti.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele