Cel mai aşteptat meci al planetei, urmărit anul trecut de 800 de milioane de oameni din 180 de ţări, stârneşte orgolii uriaşe indiferent de situaţie şi nu se pune problema ca el să fie catalogat ca o partidă obişnuită. El Clasico e azi, 5 aprilie, de la ora 22:00.
Nici măcar în contextul actual, în care Barcelona a câștigat manșa tur din semifinalele Cupei Spaniei, 1-0 chiar pe terenul Realului, și, teoretic are un ascendent important în obținerea calificării.
De fapt, Barca a câștigat ultimele trei El Clasico, în campionat, cupă și supercupă și pare echipa momentul, fiind destul de aproape de un nou titlu de campioană. În Primera Division mai sunt 11 etape, iar catalanii au 12 puncte avans și un program mai lejer, ținând cont că au fost eliminați din cupele europene.
Cu o mână pe titlu și cu cealaltă încercând să apuce Cupa Spaniei, Barcelona visează cu ochii deschiși la Messi, ale cărui zile sunt numerate la PSG, iar revenirea lui, după doi ani, pare tot mai aproape. Messi e poate cel mai important om din istoria El Clasico, nu doar pentru că are o grămadă de recorduri, spre exemplu este autorul celor mai multe goluri all-time – 26 de reușite, cât mai cu seamă că grație lui, raportul dintre Barca și Real s-a echilibrat în cei 17 ani petrecuți de el la catalani.
Acest nou episod de azi, din cel mai disputat duel al planetei, este ultimul din actualul sezon, Dincolo de fotbal și de rivalitatea sportivă, El Clasico rămâne însă mai mult decât un meci, este o dispută şi despre problema geo-politică a Spaniei, acolo unde provincia Catalunia îşi tot caută drumul spre o independenţă care pare destul de greu de dobândit.
Derbyul aduce faţă în faţă două oraşe, două provincii, Castilla şi Catalunia, şi două mentalităţi dobândite şi cizelate în zeci ori sute de ani. Realul reprezintă Casa Regală şi capitala Spaniei și orașul unde are sediul guvernul țării. Madridul e spiritul spaniol pur, dar şi centralizarea culturală a diferitelor regiuni, instituită pe vremea dictaturii generalului Franco.
Sunt lucruri pe care catalanii nu le-au tolerat şi nu le pot uita. FC Barcelona este mândria Cataluniei, o provincie unde s-a născut ideologia care a format Spania modernă, diferită de modelul central. Pentru suporterul catalan, Barca a fost, în ultimul secol, piesa de rezistenţă şi portdrapelul întregii regiuni în lupta cu puterea de la Madrid și spiritul de răzvrătire, care e în ADN-ul oricărui popor latin.
Aceste orgolii s-au transmis şi în fotbal, unde Barca – Real a devenit vârful de lance al divergenţelor politice. Mai cu seamă că, de-a lungul anilor politicul a fost a de partea Realului. Generalul dictator Franco, cel care a condus Spania cu mână de fier între 1939 şi 1975, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a face din Real cea mai mare echipă a Spaniei şi a lumii, iar visul său a fost îndeplinit.
Parţial, aşa se explică şi seria de trofee cucerite de madrileni în anii de sub conducerea lui, când Barcelona rar ridica probleme. Între 1960 şi 1974 Barca n-a câştigat niciun titlu și a făcut-o abia după venirea lui Johan Cruyff, cel care a revoluționat Barcelona atât ca jucător, cât și ca antrenor.
Când s-a alăturat clubului blaugrana ca jucător, în 1973, echipa nu mai câștigase un titlu de 13 ani. Până la sfârșitul primului sezon al olandezului, catalanii și-au asigurat coroana de campioană. Cruyff a ajutat-o pe Barcelona să obțină una dintre cele mai faimoase victorii din El Clasico, în februarie 1974, un 5-0 chiar pe Santiago Bernabeu. A fost ca o răzbunare pentru olandezul ce anterior refuzase să semneze pentru Real Madrid din cauza legăturilor echipei cu regimul fascist al lui Francisco Franco.
Vorbind despre istorie, un capitol aparte în structura acestui derby este meciul din 1943, când a fost consemnată cea mai mare diferenţă de scor, 11-1 în favoarea Realului. Catalanii câştigaseră în tur cu 3-0, iar la retur au avut parte de o ostilitate greu de imaginat.
Autobuzul care i-a dus de la gară la stadion a fost bombardat cu pietre şi sticle. La încălzire, careul Barcelonei era plin de monede aruncate din tribună, iar jucătorii au fost calcati la vestiare, într-o vizită de intimidare, de Şeful Securităţii Naţionale. În acest peisaj de teroare, Realul a condus la pauză cu 8-0 şi la final s-a impus cu 11-1, semnând cea mai mare pată din istoria Barcelonei, dar şi o pată imensă pentru fotbal.
Tot ce s-a întâmplat atunci a fost o urmare a situaţiei politice. Pe timpul războiului civil din perioada 1936-1939, Franco executase toţi oponenţii săi politici, între care şi pe Josep Sunol, care era preşedintele clubului FC Barcelona dar şi membru marcant al partidului “Accio Catalana”. Asocierea acestuia cu fotbalul catalan a trimis şi clubul de fotbal în dizgraţia puterii, prăpastia adâncindu-se pe toate planurile.
Real Madrid şi FC Barcelona se întâlnesc azi pentru a 288-a oară, într-o rivalitate începută în 1916, în Cupa Regelui, cea mai veche competiţie din Spania.
S-a mai jucat un meci între cele două echipe în 1902, în așa zisa Copa de la Coronacion, organizată în onoarea Regelui Alfonso al XIII-lea, dar Federația Spaniolă de Fotbal nu recunoaște partida cu pricina, care a fost câștigată de Barcelona cu 3-1.
Așadar, istoria El Clasico începe în 1916 și prima confruntare dintre cei doi giganţi ai fotbalului mondial a avut şi ea o poveste aparte. În primul meci din 1916, jucat în semifinalele Cupei Spaniei, Barcelona a câştigat cu 2-1. În retur însă, Realul a învins cu 4-1.
Neverosimil pentru fotbalul din zilele noastre, în 1916, Barca a intrat în teren cu doi jucători mai puţin, aceştia având un accident în trenul cu care au venit spre stadion. Până la urmă, Costa şi Bru au intrat pe gazon în minutele 15 şi 30. Cum atunci nu se ţinea cont de golaveraj, a fost nevoie de un meci de baraj. A fost un adevărat festival de goluri: după 90 de minute a fost 4-4, iar după 120 s-a terminat 6-6. În al doilea meci de baraj, Santiago Bernabeu a egalat pentru Real Madrid dintr-o poziţie de ofsaid, iar lui Alcantara i s-a anulat un gol valabil la scorul de 2-1 pentru Barça.
La 2-2 portarul Barcelonei a apărat un penalty executat de Bernabeu. În prelungiri, Arangueren a marcat pentru Real Madrid dintr-o poziţie suspectă de ofsaid, şi căpitanul Barçei, Santiago Massana, şi-a pierdut răbdarea şi a scos echipa de pe teren! Real a câştigat cu 4-2 şi s-a calificat în finală, unde însă Bilbao a spulberat-o cu 4-0.
Vedetele celor două echipe, erau la vremea respectivă Paulinho Alcantara şi Santiago Bernabeu. Alcantara era starul Barcelonei, un fel de Messi al momentului respectiv. Născut în Filipine, fostă colonie spaniolă, el a debutat la Barca pe când avea numai 15 ani. E cel mai tânăr jucător şi marcator din istoria catalanilor dar şi primul jucător asiatic care a evoluat în Europa. La 20 de ani, Alcantara s-a întors în Filipine, alături de familie, şi a continuat să joace fotbal, dar şi să studieze medicina. N-a rezistat decât doi ani acasă şi apoi a revenit la Barcelona, unde a scris istorie până la 31 de ani, fiind unul dintre cei mai eficienţi jucători din istoria clubului: în 177 de meciuri a marcat 142 de goluri.
Rivalul său a fost Santiago Bernabeu, omul după numele căruia a fost branduit stadionul lui Real Madrid. Bernabeu a fost prima vedetă a Realului şi personajul care a activat la acest club timp de 67 de ani. Între 1911 şi 1927 a fost jucător, între 1927 şi 1941 a fost director sportiv şi antrenor secund, iar din 1943 şi 1978 preşedintele clubului. El este cel care a făcut din Real Madrid cel mai mare club de fotbal din toate timpurile, de 14 ori câştigător al Ligii Campionilor.
De la meciul din 1916 şi până azi, El Clasico şi-a derulat alte 287 de episoade. Bizar, din 1916 până în 1926 Real şi Barcelona nu s-a mai confruntat niciodată, însă din 1929 au fost în faţă an de an, inclusiv în perioada celui de-al doilea Război Mondial. Din totalul de 287 de meciuri, 253 au fost oficiale, iar 34 amicale (unele disputate înainte de 1916).
Barca şi Real s-au întâlnit în campionat, Cupa Spaniei, Cupa Ligii Spaniei, Supercupa Spaniei şi de opt ori în Liga Campionilor. Barcelona are 120 victorii, Real Madrid 105 de victorii, iar 62 de meciuri au fost la egalitate. Bilanţul este de partea Barcelonei graţie rezultatelor din amicale, pentru că la oficiale, Real are 101 de victorii, iar Barcelona 100, în vreme ce 52 de partide s-au încheiat egal. Așadar, astăzi, Barcelona își poate egala rivala de moarte la capitolul victoriilor, ceea ce ar pune capăt unei lungi perioade de dominație a albilor, la acest capitol.
Un singur român a evoluat atât pentru Real Madrid, cât şi pentru Barcelona. Gică Hagi face parte dintr-un club select al fotbaliştilor care au îmbrăcat tricourile ambelor formaţii. Gică a jucat la Real între 1992 şi 1994 şi apoi la Barcelona, între 1994 şi 1996. În situaţia lui, cu prezenţe la Barca şi Real sunt câteva nume mari: Schuster, Michael Laudrup, Luis Enrique, Figo, Ronaldo sau Prosinecki.
Dacă în trecut nu era chiar neobişnuit ca un fotbalist să joace la cele două mari rivale, de mai bine de 15 ani lucrurile s-au schimbat, Real şi Barca delimitându-şi teritoriile. Argentinianul Saviola este ultimul fotbalist, care a jucat la Real şi la Barcelona, el trecând din Catalunia la Madrid în 2007. Conducerea Realului a fost mult mai conservatoare în ceea ce priveşte mutările directe. De la Barcelona la Real au plecat de-a lungul istoriei 17 fotbalişti, în timp ce de la Real la Barca numai cinci: Luciano Lizaraga (1905), Enrique faurie (1909), Lucien Muller (1965), Robert Prosinecki (1995) şi Luis Enrique (1996).
În lotul catalanilor, se află acum Marcos Alonso, care a fost la juniorii Realului și a prins un meci la echipa mare, în 2009, când a jucat câteva minute într-un final de partidă. Alonso a plecat apoi la Bolton Wanderers, a mai trecut pe la Fiorentina, Sunderland, Chelsea și, din 2022, este la FC Barcelona.
Hagi nu este însă singurul român care a jucat în cel mai mediatizat derby din fotbal. Gică are opt prezenţe în El Clasico (6 la Real, 2 la Barca), dar nu e singur.
Cu mult înaintea lui, în anii 1960, Nicolae Simatoc, care a jucat pentru Barca (1950-1952) a prins trei El Clasico. Nicolae Simatoc născut Nicolae Șmatoc (n. 1 mai 1920, s. Grimăncăuți, Briceni, Regatul României – d. 1 ianuarie 1978, Sydney, Australia), cunoscut și sub numele Miklos Szegedi, a fost un fotbalist român din perioada interbelică, primul român care a jucat la FC Barcelona și la Internazionale Milano. A mai evoluat la cvadrupla campioană a României, Ripensia Timișoara dar și la Carmen București. Simatoc, un vârf de atac foarte înalt (1,92 m) a ajuns la Barcelona în 1950, după ce jucase la Brescia și Inter Milano. Pentru catalani a evoluat două sezoane, cu 34 de meciuri și două goluri. Primul meci jucat în Spania a fost pe 10 septembrie 1950, împotriva lui Real Sociedad, fiind un debut de minune cu un gol marcat și trei pase decisive. Printre partidele jucate în Primera Division se numară și un El Clásico celebru: Barcelona FC – Real Madrid CF, scor 7-2. În 1952, el s-a transferat la Real Ovideo.
După Hagi, în topul prezenţelor este Gică Popescu, cu şase meciuri sub tricoul Barcelonei contra lui Real Madrid. Pe 30 septembrie 1995 a fost singura dată în istorie când România a avut doi fotbalişti pe teren în derbyul Spaniei. Popescu a fost titular, iar Hagi a intrat în minutul 63 al meciului de pe Santiago Bernabeu, terminat la egalitate, Real Madrid – Barcelona 1-1.
Suporteri celebri ai celor două echipe
BARCELONA: Bill Gates, Snoop Dog, Jose Carreras, Placido Domingo, Justin Bieber, Lewis Hamilton
REAL MADRID: Rafael Nadal, Jennifer Lopez, Julio Iglesias, Russell Crowe, Viggo Mortensen, Robbie Williams, Fernando Alonso, Tom Cruise
TROFEE CÂŞTIGATE
FC Barcelona
Liga Campionilor: 5
Campionatul Spaniei: 26
Cupa Spaniei: 31
Supercupa Europei: 5
Supercupa Spaniei: 14
Campionatul Mondial al Cluburilor: 3
Cupa Cupelor (desfiinţată): 4
Cupa Ligii Spaniei (desfiinţată): 2
Cupa Eva Duarte (desfiinţată): 3
Cupa Oraşelor Târguri (desfiinţată): 3
Latin Cup (desființată): 2
Total: 98 trofee
Real Madrid
Liga Campionilor: 14
Campionatul Spaniei: 35
Cupa Spaniei: 19
Supercupa Spaniei: 12
Campionatul Mondial al Cluburilor: 5
Cupa Ligii Spaniei (desființată): 1
Cupa UEFA (desfiinţată): 2
Cupa Ligii Spaniei(desfiinţată): 1
Cupa Eva Duarte (desfiinţată): 1
Cupa Intercontinentală (desfiinţată): 3
Latin Cup (desființată): 1
Ibero American Cup (desființată) : 1
Total: 101 trofee
Care e cea mai bună extremă dreapta a lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER