Barcelona, implicată în discuții despre boicotarea Cupei Cataluniei. „Ne-am săturat de aceeași poveste în fiecare an”

Redactor:
Emanuel Ivan
Barcelona, implicată în discuții despre boicotarea Cupei Cataluniei.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oficialii clubului Espanyol au declarat că se gândesc la opțiunea de a nu se prezenta în Cupa Cataluniei, motivul invocat fiind lipsa de interes pe care Barcelona o afișează față de competiție.

„Ne-am săturat de aceeași poveste în fiecare an”, a declarat președintele lui Espanyol, Joan Collet, pentru televiziunea locală 8tv. „Ne trezim cu câteva zile înainte de finală că meciul este anulat, sau că data este schimbată deoarece nu se sincronizează cu programul Barcelonei. Nici măcar nu știm dacă Barcelona își va trimite în teren prima echipă, iar dacă nu primim această asigurare, probabil că nu va mai avea loc o competiție”.

Întrebat despre jucătorii pe care îi va utiliza în finala Cupei Cataluniei în cadrul unei conferințe de presă, tehnicianul Barcelonei, Luis Enrique, s-a ferit din a oferi un răspuns concret.

„Știu că evenimentul are loc pe 29 octombrie, adică peste aproximativ o lună”, a declarat antrenorul. „Vom utiliza jucători înregistrați în Liga Campionilor dar și jucători care ne ajută în mod constant, însă în momentul de față nu știu exact pe cine anume voi trimite în teren”.

  • În lotul de 25 de jucători înregistrat de Barcelona pentru Liga Campionilor se numără vedete precum Messi, Iniesta sau Neymar, dar și tineri de la echipa a doua a catalanilor, ca de exemplu Samper, Halilovic sau Munir.

Ultimele două finale ale Cupei Cataluniei au fost câștigate de Barcelona în fața rivalei Espanyol. În ambele cazuri, ultimul act al competiției a fost programat într-o dată care să o avantajeze pe Barcelona, deși formația de pe Camp Nou nu și-a trimis pe teren cea mai puternică echipă.


Cupa Cataluniei a fost câștigată de Barcelona în 8 rânduri, în timp ce rivala Espanyol a obținut succesul de 6 ori

Copa Catalunia este o competiție în format eliminatoriu, recunoscută oficial în lumea fotbalului din sezonul 1989-90. Aceasta este organizată de către Federația Catalană de Fotbal pentru cluburile din autonomia comunității catalane din Spania.

  • Cluburile locale Gimnastic de Tarragona , Sant Andreu, Terressa și FC Andorra au mai ridicat trofeul de-a lungul istoriei.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup