Barcelona e decimată după plecarea de la București!** „VIRUSUL” care i-a lovit pe extratereștri!

Barcelona e decimată după plecarea de la București!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nici nu a început bine sezonul și ziarele de casă ale Barcelonei, El Mundo Deportivo și Sport.es discută despre ghinioanele care lovesc echipa lui Vilanova. Meciul de la București a fost ultimul „antrenament” înainte de debutul sezonului în care Barcelona s-a bazat pe toate vedetele sale, tehnicianul catalanilor fiind nevoit să pregătească în această săptămână echipa fără „senatorii de drept”. În weekend începe campionatul în Spania (Barcelona joacă împotriva lui Sociedad, duminică), iar săptămâna viitoare catalanii dispută Supercupa, contra lui Real, dar extratereștrii nu vor fi la nivelul maxim, cred jurnaliștii iberici, din cauza „Virusului FIFA”.

Startul de sezon al catalanilor va fi afectat de convocările jucătorilor la echipele naționale, Vilanova neavând, practic, pe cine să antreneze până vineri. Nu mai puțin de 11 fotbaliști ai grupării blaugrana au fost convocați pentru amicalele de pe 15 august, astfel că tehnicianul Barcelonei va avea mai puțin de 24 de ore pentru a pregăti meciul împotriva bascilor, se plâng spaniolii. Mai mult, aceștia se tem de un nou episod similar cu cel de anul trecut, când, în startul sezonului, tot după niște partide amicale ale naționalelor, mai mulți fotbaliști s-au întors accidentați.

„Virusul FIFA lovește Barcelona. Tito Vilanova nu este capabil să pregătească așa cum trebuie startul sezonului. Valdes, Pique, Busquets, Iniesta și Pedro au fost convocați la naționala Spaniei, pentru duelul cu Puerto Rico, Messi și Mascherano vor juca pentru Argentina, Brazilia lui Alves se va confrunta cu Suedia, Afellay este convocat la Naționala Olandei, în timp ce Alexis Sanchez va evolua în amicalul Chile – Ecuador, din New York. În aceste condiții, Vilanova va mai avea doar 11 jucători de la echipa mare disponibili: Puyol, Xavi, Villa, Pinto, Jordi Alba, Adrian, Dos Santos Montoya, Fontàs, Bartra și Tello.”, notează ibericii.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele