Au scos la suprafață o realitate incredibilă: „85.000 de euro = meci aranjat în Anglia”

Au scos la suprafață o realitate incredibilă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Una dintre cele șase persoane arestate, Delroy Facey, a fost fotbalist în Premier League la Bolton, acolo unde a jucat zece meciuri
Din cauza faptului că ancheta e în desfășurare, meciurile aranjate nu au fost făcute publice. Se crede însă că au avut loc în liga a șaptea engleză, după ce partidele unor echipe au fost scoase din oferta caselor de pariuri

Un raport al Interpolului a dezvăluit că există anchete privind meciuri trucate în peste 60 de țări
Problema meciurilor aranjate în beneficiul unor personaje suspecte, care manipulează rezultatele partidelor pentru câștiguri uriașe la bookmakerii din Asia, devine tot mai răspândită în Europa. Flagelul a fost identificat în Italia, Finlanda, Ungaria sau Bulgaria, însă jurnaliștii de la „The Telegraph” au descoperit că o astfel de rețea, condusă de un cetățean singaporez, a influențat și rezultatele unor meciuri din ligile inferioare din Anglia. Iar în ultimele două zile, șase persoane au fost arestate de poliția engleză în acest caz. Printre ele se numără șeful rețelei, cetățeanul singaporez identificat de jurnaliști, un fost jucător din Premier League care a devenit agent, Delroy Facey, dar și trei jucători activi în ligile inferioare, ale căror nume nu au fost făcute publice, ancheta fiind încă în desfășurare.

„Am nevoie de patru goluri”

Cum funcționa însă rețeaua? Au aflat cei de la „The Telegraph”, într-o conversație incognito cu singaporezul care controla partidele pe care se paria. „Pentru a truca un meci în Anglia, costurile se ridică la circa 70.000 de lire (aproximativ 85.000 de euro). E simplu: eu mă implic, se implică și ei. Nu pariez pe rezultat, ci pe numărul de goluri. Nu mă interesează cât se termină meciul. Fie că e 3-2, fie că e 4-0, pentru mine e suficient. Am nevoie de patru goluri”, spune acesta, neștiind că este filmat de jurnaliști. Și continuă dezinvolt: „Pentru a da semnalul unui meci aranjat, plătesc un jucător cu 5-6.000 de lire în plus pentru a încasa un galben în primele minute. E clar că atunci meciul e aranjat”.

Asta nu înainte de o discuție în care singaporezul îi arătase reporterului că poate aranja foarte ușor meciuri: „Vezi echipa asta? Eu îți spun ce face azi. Îți spun pentru că le trimit bani, sunt prietenii mei. Uneori, le trimit mai mult. Pentru că ce e bine pentru ei, e bine și pentru mine”. Conform presei engleze, Federația engleză s-a autosesizat și a deschis o anchetă. Însă niciun rezultat nu a fost făcut public.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Femeia care i-a schimbat viața lui Mihai Neșu, după divorțul dureros și moartea părinților: S-a mutat special din București!
Femeia care i-a schimbat viața lui Mihai Neșu, după divorțul dureros și moartea părinților: S-a mutat special din București!
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată țara
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată țara
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri