Au recuperat o mare parte din investiție. Real Madrid a vândut în 48 de ore 345.000 de tricouri cu James Rodriguez

Redactor:
Bitescu Wili
Au recuperat o mare parte din investiție. Real Madrid a vândut în 48 de ore 345.000 de tricouri cu James Rodriguez
  • Publicat:
  • Actualizat:

Real Madrid bate recorduri greu de închipuit pentru orice club din lume, indiferent de nume. Transferul lui James Rodriguez la Real Madrid se dovedește a fi o adevărată lovitură financiară pentru „albi”. Mijlocașul columbian de la AS Monaco a semnat marți un contract pe șase sezoane cu Real Madrid, spaniolii plătind pentru transferul său 80 de milioane de euro.

Venirea sa la Real a declanșat o adevărată nebunie în rândul fanilor. Numai în prima oră de la anunțarea mutării s-au vândut 900 de tricouri, un record pentru magazinul clubului. În primele 24 de ore au fost vândute în toate magazinele clubului circa 45.000 de tricouri în valoare de 4 milioane de euro.

Euromericas Sport Marketing a anunțat noi cifre ale vânzărilor, la două zile de la transferul golgheterului Campionatului Mondial din Brazilia. Astfel, sursa citată anunță că în primele 48 de ore s-au vândut 345.000 de tricouri inscripționate cu numele columbianului, ceea ce înseamnă Real a încasat deja peste 33 milioane de euro.

„Previziunile sunt că James Rodriguez va vinde la fel de bine ca Ronaldo, care a atins cifra de 1 milion de tricouri vândute”, a spus Gerardo Molina pentru cotidianul spaniol Sport.

Record de încasări!?
Real Madrid deține 50% din drepturile de imagine ale jucătorului, practic jumătate din profitul provenit din vânzarea tricourilor intrând în visteria clubului madrilen. Dacă se iau calcul și tricourile vândute cu numele celorlalte staruri din lotul Realului, ne putem aștepta la un record istoric de încasări pentru campioana Europei.

„Real Madrid i-a avut pe Figo, Zidane, Ronaldo și Beckham, dar niciunul nu a avut vânzări așa bune când au sosit la club”, Gerardo Molina, specialist în marketing sportiv.

Transferul lui Cristiano Ronaldo, acoperit din vânzarea de tricouri
Gruparea de pe Santiago Bernabeu a reușit să vândă aproximativ 1.2 milioane de tricouri inscripționate cu numele lui Cristiano Ronaldo, doar în Madrid, în primul an de la venirea sa în Spania. Conform unui studiu publicat în anul 2010, „albii” și-au amortizat investiția de 94 de milioane de euro, din vânzarea de tricouri cu CR7 obținând 102 milioane de euro.

„Sunt mândru și fericit că sunt aici, este un vis devenit realitate. Sper să câștig multe trofee. Hala Madrid”, a spus Rodriguez la prezentarea pe Santiago Bernabeu.

  • James Rodriguez a fost transferat de AS Monaco de la FC Porto în vara anului 2013, în schimbul a 45 de milioane de euro
  • 6 goluri a marcat James Rodriguez la CM 2014 din Brazilia
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele