„Au condiții mult mai bune decât la Milan”

Redactor:
Amir Kiarash
„Au condiții mult mai bune decât la Milan
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oli era și ieri la prânz la Doha, acolo unde negocia ultimele detalii legate de contractul său.

Gata, ați semnat cu Al-Sadd?

Încă nu. Mai sunt niște detalii de pus la punct, legat de stafful cu care voi lucra. La salariul meu m-am înțeles cu președintele clubului, însă acum impresarii negociază suma pe care trebuie să o încaseze ei din afacere. Oricum, sper că până diseară (n.r. – aseară) să rezolv totul.

Pe cât timp o să semnați și de când preluați efectiv echipa?

Pe doi ani. Președintele clubului m-a rugat să încep imediat munca. Mi-a spus că vrea să am timp să cunosc bine echipa până în vară și să pun niște lucruri la punct pentru sezonul viitor.

Am văzut că stadionul lui Al-Sadd seamănă cu „Old Trafford”…
Da. Sincer, nu mi-a venit să cred ce condiții au ei aici. Păi, baza lor de pregătire e peste ce au Inter și AC Milan!

Fotbalul din Qatar însă e sub cel saudit…

Am văzut un meci de-al lor, deocamdată. Într-adevăr, viteza de joc e destul de scăzută. Le-am și spus celor de la club că o să am mult de muncă aici…

Știu că v-au căutat multe echipe din zona Golfului Persic. Dar, din Europa ați avut oferte?

Da. Dar, am ales să rămân în zona asta, fiindcă am o cotă destul de bună și era păcat să nu profit de ea. Sunt încă tânăr, am timp să antrenez, în viitor, și pe bani mai puțini în Europa.

E posibil să-l luați pe Rădoi la Al-Sadd?

Vom vedea. Deocamdată nu am vorbit de transferuri, fiindcă nici nu cunosc bine lotul pe care îl au ei. Oricum, e destul de greu să-l iei pe Rădoi de la Al-Hilal, fiindcă e foarte apreciat acolo.

Ați fost dezamăgit că nu v-a căutat nimeni de la națională?

Păi, am înțeles că negociază cu fiul meu, dacă eu sunt plecat (râde). Sincer, aș fi renunțat la banii de aici ca să antrenez naționala, fiindcă era o onoare. Dar, pe de altă parte, nu accept să fiu a doua opțiune și nu stau cu mâna intinsă.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele