Așa s-a transformat Salah într-un jucător de geniu! Dezvăluirile unui coleg: cum a fost posibilă evoluția care i-a lăsat pe toți cu gura căscată

Așa s-a transformat Salah într-un jucător de geniu! Dezvăluirile unui coleg: cum a fost posibilă evoluția care i-a lăsat pe toți cu gura căscată
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 25 de ani, Mohamed Salah a luat pe sus lumea fotbalului într-un sezon de vis pentru Liverpool, primul său la gruparea de pe Anfield, iar colegul său, croatul Dejan Lovren, consideră că evoluția fabuloasă a egipteanului se datorează în principal stilului de joc al „cormoranilor”.

Înainte să se transforme în unul dintre cei mai buni jucători ai momentului, Salah a jucat la Chelsea, Fiorentina și AS Roma și, deși calitatea exista, nu a reușit, din mai multe motive, să arate forma din tricoul lui Liverpool. Din punctul de vedere al lui Lovren, explicația e simplă și constă în potrivirea dintre stilul de joc al egipteanului și filosofia lui Jurgen Klopp, implementată cu succes la Liverpool: „Stilul nostru de joc îl ajută mult. Nu a jucat așa ceva la Basel, Chelsea sau Roma, dar aici se potrivește perfect sistemului nostru. Nu credeam la începutul sezonului că poate juca astfel, însă l-am văzut la antrenamente cum muncește, cum își dorește mingea, e un jucător diferit față de cum era. Atunci când lumea vorbește despre Cristiano Ronaldo și Messi, trebuie să-l menționeze și pe Salah. El merită să fie printre candidații la Balonul de Aur. Dacă va continua în același mod are dreptul de a fi între primii trei fotbaliști ai lumii la finalul anului”, a spus Lovren, în presa din Anglia.

Concret, egipteanul a fost ajutat foarte mult de sistemul 4-3-3 preferat de Jurgen Klopp, pentru că neamțul i-a lăsat libertatea de mișcare în flancul stâng și nu l-a obligat să coboare foarte mult în propria jumătate pentru a da o mână de ajutor pe faza defensivă. În plus, spre deosebire de experiențele trecute, Salah nu a mai avut în Firmino un punct fix, precum Dzeko la Roma, ci un nouă fals, care i-a creat foarte multe spații și i-a oferit multe pase decisive. Ajutat de calități extraordinare, de o echipă care a funcționat ca o mașinărie pe durata întregului sezon, Salah a ajuns la 43 de goluri în 47 de sezoane, și-a dus formația aproape de finala Ligii și a ajuns printre favoriții la câștigarea Balonului de Aur.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen