Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Arsene Wenger: „Am sedus-o doar pe mama lui Cristiano”

Arsene Wenger: „Am sedus-o doar pe mama lui Cristiano”

Tehnicianul echipei Arsenal Londra, Arsene Wenger, a glumit, vineri seară, spunând că și-ar fi dorit să îl cucerească pe internaționalul portughez Cristiano Ronaldo în 2003, când a sedus-o pe mama actualului jucător de la Manchester United.
Arsene Wenger: "Am sedus-o doar pe mama lui Cristiano"

Tehnicianul echipei Arsenal Londra, Arsene Wenger, a glumit, vineri seară, spunând că și-ar fi dorit să îl cucerească pe internaționalul portughez Cristiano Ronaldo în 2003, când a sedus-o pe mama actualului jucător de la Manchester United.

Cristiano Ronaldo a dezvăluit, vineri, că s-a aflat foarte aproape de un transfer la Arsenal, în 2003, când l-a întâlnit pe Wenger în trei rânduri. El a precizat că mama sa, Maria Dolores dos Santos Aveiro, a fost impresionată de Arsene Wenger.

"Sunt dezamăgit că am sedus-o doar pe mama lui Ronaldo. L-am avut pe Ronaldo la baza de pregătire, i-am arătat cum e aici și i-am dat un tricou cu numele lui pe spate. Mai rămânea doar ca cele două cluburi să stabilească suma de transfer.

Prețul pe care îl discutam era mai mic (n.r. – Manchester United a plătit clubului Sporting Lisabona 12,25 milioane de lire sterline pentru portughez, de trei ori mai mult decât oferea Arsenal). Ceea ce a stricat afacerea a fost faptul că Manchester United a revenit din SUA și a jucat împotriva echipei Sporting Lisabona, iar Ronaldo a fost omul meciului.

Am văzut că este extraordinar de talentat, dar nu ne-am imaginat că va deveni jucătorul care este acum. Mi l-am dorit aici, dar cel mai important este că are o carieră frumoasă. A ajuns la Manchester United și a făcut performanță. Este jucătorul anului. Este fantastic", a declarat Wenger.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]