Se cunoaște ultima retrogradată din Premier League! Brighton-ul lui Florin Andone s-a salvat

Autor: Răzvan Stîngă Publicat: 04 May. 2019, 21:28 Actualizat: 04 May. 2019, 21:38 Fotbal Extern
Se cunoaște ultima retrogradată din Premier League! Brighton-ul lui Florin Andone s-a salvat

Cardiff a retrogradat matematic din Premier League, după eșecul din penultima etapă în fața lui Crystal Palace, scor 2-3. Astfel, Florin Andone va putea juca și în sezonul următor în prima ligă, Brighton fiind, în acest moment, prima echipă peste linie.

Cardiff a început slab meciul. Oaspeții au dominat încă din primul minut, iar golul a picat în minutul 28, prin Wilfried Zaha. Deși a restabilit egalitatatea 3 minute mai târziu, printr-un autogol al lui Martin Kelly, reușita celor de la Cardiff nu a fost suficientă nici pentru un rezultat de egalitate la pauză. Michy Batshuayi a marcat pentru 2-1 în minutul 39. În partea secundă, gazdele au încercat să fie mai active pe plan ofensiv, dar tot Palace a marcat prima. Andros Townsend și-a trecut și el numele pe tabelă în minutul 70. Scorul final a fost stabilit de Bobby Reid, care a punctat pe finalul meciului.

După un singur sezon în Premier League, Cardiff se vede nevoită să joace din nou în Championship din stagiunea următoare. Cel mai probabil, Cardiff va fi nevoită să se despartă de cei mai buni jucători ai echipei, Bobby Reid, Kenneth Zohore și Josh Murphy.

Clasamentul Premier League:

Standings provided by Sofascore LiveScore

 

Autor: Răzvan Stîngă Publicat: 04 May. 2019, 21:28 Actualizat: 04 May. 2019, 21:38 Fotbal Extern
Pe aceeași temă
TOP 30 - Vedetele noastre cu
TOP 30 - Vedetele noastre cu "rușinea" pe afară. Unele nici măcar nu au lenjerie intimă
Un român din Austria şi-a măcelărit soţia, iar apoi le-a mărturisit tot poliţiştilor. Motivul care a stat la baza oribilei crime
Un român din Austria şi-a măcelărit soţia, iar apoi le-a mărturisit tot poliţiştilor. Motivul care a stat la baza ...
Crima ORIBILA! Gabriela a fost OMORATA cu sange RECE! BREAKING NEWS
Crima ORIBILA! Gabriela a fost OMORATA cu sange RECE! BREAKING NEWS
Film porno, turnat într-un apartament închiriat prin Airbnb. Reacţia proprietarei
Film porno, turnat într-un apartament închiriat prin Airbnb. Reacţia proprietarei
„Ma irita ca alt jucator are mai multe Baloane de Aur decat Cristiano!” Sarri il AJUTA pe Ronaldo in razboiul cu Messi. Ce obiectiv a pus echipei sale
„Ma irita ca alt jucator are mai multe Baloane de Aur decat Cristiano!” Sarri il AJUTA pe Ronaldo in razboiul cu Messi. ...
Monica are cel mai apetisant posterior din sala de sport! Galerie foto incendiară
Monica are cel mai apetisant posterior din sala de sport! Galerie foto incendiară
Despre sex, fără perdea: femeile nu ştiu să ceară, bărbaţii nu ştiu să ofere
Despre sex, fără perdea: femeile nu ştiu să ceară, bărbaţii nu ştiu să ofere
Supărat că nu l-a lăsat să depășească, a frânat în fața lui. Acum regretă enorm!
Supărat că nu l-a lăsat să depășească, a frânat în fața lui. Acum regretă enorm!
VIDEO Impresia unor turişti străini despre România: „Cea mai mare surpriză a aventurii noastre prin Europa. Întâi am vrut s-o ocolim“
VIDEO Impresia unor turişti străini despre România: „Cea mai mare surpriză a aventurii noastre prin Europa. Întâi ...
Ce anunţă grupul german Continental, cel mai mare investitor din industria componentelor auto, care dă de lucru la 20.000 de oameni din România
Ce anunţă grupul german Continental, cel mai mare investitor din industria componentelor auto, care dă de lucru la 20.000 ...
S-au DEZBRĂCAT şi s-au luat la bătaie. Când le-au văzut bărbaţii au luat o decizie nebună: ''PRIVELIŞTEA era mult prea bună''. Nebunia s-a tranformat într-o adevărată ORGIE
S-au DEZBRĂCAT şi s-au luat la bătaie. Când le-au văzut bărbaţii au luat o decizie nebună: ''PRIVELIŞTEA era mult ...
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
TRAGEDIE! A MURIT! Dwayne „The Rock” Johnson, veste de ULTIMĂ ORĂ
TRAGEDIE! A MURIT! Dwayne „The Rock” Johnson, veste de ULTIMĂ ORĂ
Nu mai mânca asta înainte de culcare! Greşeala uriaşă pe care o face toată lumea
Nu mai mânca asta înainte de culcare! Greşeala uriaşă pe care o face toată lumea
Pozele cu Irina Tănase au fost făcute publice. Ce veste cruntă a primit azi Dragnea
Pozele cu Irina Tănase au fost făcute publice. Ce veste cruntă a primit azi Dragnea
Ce coincidenta NEBUNA! Cu cine s-a intalnit Cristina Topescu inainte sa MOARA
Ce coincidenta NEBUNA! Cu cine s-a intalnit Cristina Topescu inainte sa MOARA
CAPCANĂ uriaşă: METODA prin care vă poate amenda poliţia chiar dacă aveţi TOATE actele în regulă şi nu aţi încălcat nicio regulă
CAPCANĂ uriaşă: METODA prin care vă poate amenda poliţia chiar dacă aveţi TOATE actele în regulă şi nu aţi încălcat ...
El este iubitul secret al Cristinei Țopescu! De ce nu a sunat-o în cele 2 săptămâni cât a zăcut moartă în casă?!
El este iubitul secret al Cristinei Țopescu! De ce nu a sunat-o în cele 2 săptămâni cât a zăcut moartă în casă?!
Cea mai IEFTINĂ maşină electrică din România disponibilă la vânzare nici nu necesită permis categoria B
Cea mai IEFTINĂ maşină electrică din România disponibilă la vânzare nici nu necesită permis categoria B
S-a logodit cu un bărbat cu 31 de ani mai mare şi susţine că nu e vrea banii lui: A fost dragoste la prima vedere
S-a logodit cu un bărbat cu 31 de ani mai mare şi susţine că nu e vrea banii lui: A fost dragoste la prima vedere
Farsă amoroasă terminată prost pentru un tânăr înşelat de soţie. A fost tăiat, bătut şi sechestrat de rival
Farsă amoroasă terminată prost pentru un tânăr înşelat de soţie. A fost tăiat, bătut şi sechestrat de rival
Cauza decesului Cristinei Ţopescu. Jurnalista avea probleme cu inima. Ce spun medicii legişti care au efectuat necropsia
Cauza decesului Cristinei Ţopescu. Jurnalista avea probleme cu inima. Ce spun medicii legişti care au efectuat necropsia
Prințul Harry a primit oferte de job inedite dupa ce a renuntat la banii bunicii sale! Nimeni nu se aștepta la așa ceva
Prințul Harry a primit oferte de job inedite dupa ce a renuntat la banii bunicii sale! Nimeni nu se aștepta la așa ceva
Despărțire cutremurătoare în showbiz! Vedeta spera la o NUNTA, dar se pare că s-a înșelat! Si-au spus ADIO dupa 3 ani
Despărțire cutremurătoare în showbiz! Vedeta spera la o NUNTA, dar se pare că s-a înșelat! Si-au spus ADIO dupa 3 ani
Horoscop de Weekend cu Neti Sandu! Trebuie să fie în gardă aceste zodii
Horoscop de Weekend cu Neti Sandu! Trebuie să fie în gardă aceste zodii
Acestea sunt CELE MAI FIERBINȚI reclame la Dacia Logan. Vedete celebre care au visat la o fărâmă din faima Dacia
Acestea sunt CELE MAI FIERBINȚI reclame la Dacia Logan. Vedete celebre care au visat la o fărâmă din faima Dacia
Asta este ADEVĂRATĂ BOMBĂ din dosarul Caracal! Criminalul Gheorghe Dincă, făcut praf psihic prin METODA "COLEGUL-FANTOMĂ"! I-au spart "lacătele" mentale printr-o manevră a detectivilor americani din anii '80
Asta este ADEVĂRATĂ BOMBĂ din dosarul Caracal! Criminalul Gheorghe Dincă, făcut praf psihic prin METODA "COLEGUL-FANTOMĂ"! ...
Confesiunile mamei Cristinei Țopescu! Femeia a rupt tăcerea. De ce nu și-a sunat fiica de Revelion
Confesiunile mamei Cristinei Țopescu! Femeia a rupt tăcerea. De ce nu și-a sunat fiica de Revelion
Lichidul seminal: mirosuri care semnalează probleme de sănătate
Lichidul seminal: mirosuri care semnalează probleme de sănătate