Radu Drăguşin şi coechipierii de la Spurs, târâți într-un scandal de o decizie controversată luată chiar de Tottenham! „E o tâmpenie! Ce lăcomie”

Radu Drăguşin şi coechipierii de la Spurs, târâți într-un scandal de o decizie controversată luată chiar de Tottenham! „E o tâmpenie! Ce lăcomie”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tottenham, echipa la care joacă Radu Drăgușin, a terminat pe locul 5 în Premier League.

La scurt timp după victoria cu Sheffield United, scor 3-0, fanii lui Spurs au răbufnit și au creat un scandal monstru.

Radu Drăguşin și colegii de la Tottenham, implicați într-un scandal uriaș după o decizie luată chiar de clubul londonez

Radu Drăgușin a fost inclus în lotul lui Spurs pentru amicalul cu Newcastle care se va juca la Melbourne. Microbiștii și foștii mari fotbaliști au înlemnit când au văzut că meciul are loc la doar trei zile după finalul sezonului de Premier League.

În mod evident, e total nefiresc ca o echipă să joace un meci atât de devreme în contextul în care sezonul s-a încheiat recent.

În plus, EURO începe pe 14 iunie, iar Copa America pe 21. Englezii susțin că disputarea unui meci amical cu aproximativ o lună înainte de cele două turnee finale e o mare tâmpenie.

„Îți poți imagina că un jucător care merge la EURO sau Copa America trebuie să facă asta? Nebunie. O tâmpenie. N-aș fi deloc fericit în locul jucătorilor”, a spus legendarul atacant Alan Shearer, citat de BBC.

Fanii lui Spurs au răbufnit și ei când au văzut că amicalul cu Newcastle are loc la doar trei zile după meciul cu Sheffield United, scor 3-0, ultimul pe care Tottenham l-a disputat în sezonul recent încheiat de Premier League.

„Absolut ridicol că fac asta”, „Fotbalul de top e putred, acest sport e ruinat de lăcomie”, „E ridicol că îți pui jucătorii să facă asta. Pură lăcomie”.

Ce mod de a încheia sezonul! În cele câteva luni petrecute la Tottenham, am simțit un incredibil sentiment de apartenență. Mulțumesc că m-ați primit cu brațele deschise! Să continuăm împreună”, spunea Radu Drăgușin după meciul cu Sheffield United, scor 3-0.

  • Odată cu sosirea la Tottenham, Radu Drăgușin a devenit cel mai scump transfer din istoria fotbalului românesc.
Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Suspecții care i-au răpit copiii milionarului Adrian Marțian au fost identificați! Ce spun anchetatorii și despre
Suspecții care i-au răpit copiii milionarului Adrian Marțian au fost identificați! Ce spun anchetatorii și despre
A dat gol pentru FCSB cu Dinamo, dar tot n-a ”scăpat” de Gigi Becali: mesaj fără menajamente, în direct la TV
A dat gol pentru FCSB cu Dinamo, dar tot n-a ”scăpat” de Gigi Becali: mesaj fără menajamente, în direct la…
Visul „secret” al Deliei Budeanu! A murit cu acest regret! De ce nu și-a putut îndeplini dorința?!
Visul „secret” al Deliei Budeanu! A murit cu acest regret! De ce nu și-a putut îndeplini dorința?!
Dezvăluire neașteptată din interiorul clubului Real Madrid: „Regretă că l-au adus pe Mbappe”
Dezvăluire neașteptată din interiorul clubului Real Madrid: „Regretă că l-au adus pe Mbappe”
Radu Drăguşin, direct la o multiplă câştigătoare de Champions League! Planul gândit de conducerea lui Tottenham
Radu Drăguşin, direct la o multiplă câştigătoare de Champions League! Planul gândit de conducerea lui Tottenham
Andreea Bănică, fără inhibiții la 46 de ani! S-a pozat aproape dezgolită. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, fără inhibiții la 46 de ani! S-a pozat aproape dezgolită. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Anunț despre schimbarea orei de la sfârșitul lui octombrie. Decizia care schimbă tot vine din Statele Unite!
Anunț despre schimbarea orei de la sfârșitul lui octombrie. Decizia care schimbă tot vine din Statele Unite!
BREAKING NEWS | Tragedie în familia lui Şut! Tatăl acestuia a murit după derby
BREAKING NEWS | Tragedie în familia lui Şut! Tatăl acestuia a murit după derby
BANCUL ZILEI. Bubulina, văzând privirile lacome pe care preotul le aruncă spre decolteul ei, spune:  Vă place...
BANCUL ZILEI. Bubulina, văzând privirile lacome pe care preotul le aruncă spre decolteul ei, spune: Vă place...
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Descoperire ULUITOARE în adâncul oceanului! „Nu știam că există acolo”
Descoperire ULUITOARE în adâncul oceanului! „Nu știam că există acolo”
Lovitura financiară anunţată de milionarul Călin Donca, după eliberarea din arest: Dragii mei, încă o veste bună
Lovitura financiară anunţată de milionarul Călin Donca, după eliberarea din arest: Dragii mei, încă o veste bună
Un manechin din România susține că a fost desfigurat la Bucharest Fashion Week. Ce s-ar fi întâmplat în culise: „Violent”
Un manechin din România susține că a fost desfigurat la Bucharest Fashion Week. Ce s-ar fi întâmplat în culise: „Violent”
Subvenții pentru studenți. Primesc 224 de lei pe lună. Ce fac cu banii
Subvenții pentru studenți. Primesc 224 de lei pe lună. Ce fac cu banii
„Ajutor, ajutor, lasă-mă!” El este Ștefan, criminalul din Mureș care a înjunghiat mortal în inimă un bătrân! Ultimele strigăte de disperare ale bărbatului au fost auzite de prietenul individului
„Ajutor, ajutor, lasă-mă!” El este Ștefan, criminalul din Mureș care a înjunghiat mortal în inimă un bătrân! Ultimele strigăte de…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Jaqueline Cristian trece de Viktorija Golubic şi e în turul doi la turneul de tenis de la Guangzhou
Jaqueline Cristian trece de Viktorija Golubic şi e în turul doi la turneul de tenis de la Guangzhou
Circulație GREȘITĂ în sensul giratoriu! Regulile pun în continuare probleme unora dintre șoferi
Circulație GREȘITĂ în sensul giratoriu! Regulile pun în continuare probleme unora dintre șoferi
O femeie a aplicat pentru un loc de muncă și a primit răspuns după aproape 50 de ani. De ce nu a ajuns să practice meseria dorită
O femeie a aplicat pentru un loc de muncă și a primit răspuns după aproape 50 de ani. De ce…
×