Presa britanică nu ratează nicio ocazie de a pune tunurile pe Radu Drăgușin. Notele primite după meciul cu Leicester pornesc de la 11,5, cea mai mare fiind 5.
Tottenham a suferit o nouă înfrângere, scor 1-2, iar acum se află într-o situație extrem de dificilă. Doar opt puncte o despart de pozițiile care duc în eșalonul al doilea.
Fundașul român a avut o prestație decentă în prima repriză, dar după pauză a părut neputincios în fața oamenilor din atacul advers. Mai întâi nu a putut bloca centrarea lui Bobby De Cordova-Reid de la faza golului egalizator, marcat de Jamie Vardy, apoi a fost ezitant, permițându-i lui Bilal El Khannouss să stabilească scorul final.
Cea mai dură reacție i-a aparținut unui portal dedicat fanilor lui Tottenham, spurs-web-com, care i-a acordat și cea mai mică notă, 1,5. Acesta l-a descris în doar două cuvinte: „Pur și simplu, îngrozitor”.
În schimb, tottenhamhotspurnews.com a considerat că merită 5, întrucât „a părut mai încrezător cu mingea la picior decât a fost în ultimele săptămâni, dar nu s-a umplut de glorie în primele 5 minute din partea secundă”. La fel de îngăduitori au fost și cei de la standard.co.uk, care au apreciat că „are nevoie de odihnă”, în contextul în care joacă meci de meci.
Tot o notă de trecere a primit și din partea football.llondon, chiar dacă „a ratat intervenția la centrarea care a dus la golul lui Vardy”. A contat mult faptul că l-a servit pe Dejan Kulusevski în repriza secundă, făcând posibilă o ocazie importantă.
Chiar dacă nu s-a aflat într-o zi foarte bună, Radu Drăgușin a stârnit și reacții pozitive. Ian Darke, un cunoscut comentator TV, i-a sărit în apărare, convins că defensiva lui Tottenham s-a descurcat bine în situația dată.
„Nu sunt sigur că Tottenham arată mai rău cu Gray și Drăgușin în spate decât erorile și golurile primite cu Van de Ven și Romero. Fundașii care joacă acum probabil s-au descurcat bine în aceste circumstanțe”, a spus acesta.
Tabloidul The Sun, pe de altă parte, a avut un titlu șocant – „Post-mortem Tottenham 1, Leicester 2: Crește presiunea asupra lui Postecoglou, în timp ce Spurs se scufundă în lupta pentru evitarea retrogradării” – , adăugând:
„Poate Tottenham chiar se află în lupta pentru supraviețuire. Înainte, aceasta ar fi fost o glumă proastă, la care fanii ar fi râs. Nu și acum, când au pierdut acasă cu Leicester, echipa lui Ruud van Nistelrooy, care suferise șapte înfrângeri consecutive, reușind să marcheze doar două goluri în acea perioadă.
Jamie Vardy a fost omul care a aprins scânteia, restabilind egalitatea în debutul reprizei secunde, iar Bilal El Khannous a înscris golul victoriei, patru minute mai târziu. Acum sună alarmele pentru Tottenham.
Dacă pierzi cu această echipă, poți pierde cu oricine. Având în vedere că Spurs este decimată de accidentări și arată ca o echipă care luptă pentru evitarea retrogradării, chiar am putea exclude acest scenariu?”.