Un episod halucinant a avut loc în Anglia, un fan smulgând tricoul unui star de la Liverpool din brațele unui copil, în urma remizei înregistrate între „cormorani” și Nottingham Forest, scor 2-2, sâmbătă, în etapa a doua din Premier League.
Atacantul suedez Alexander Isak (26 de ani), adus pe „Anfield” în septembrie 2025, în schimbul sumei de 145.000.000 de euro, se îndrepta spre tunel. El a zărit un tânăr suporter în tribune și și-a dat jos tricoul. Isak a vrut să facă un gest superb pentru respectivul copil, dar un alt fan, trecut de prima tinerețe, a pus mâna pe articolul vestimentar.
Suedezul s-a uitat lung către bărbatul care a obținut tricoul. Susținătorul roș-albilor a fost surprins schițând un zâmbet, în timp ce băiatul a rămas dezamăgit, cu mâna întinsă spre el.
Întregul moment a apărut pe rețelele sociale. Așa cum era de așteptat să se întâmple, câțiva fani s-au legat de bărbatul care l-a privat pe copil de tricoul lui Alexander Isak.
Totuși, potrivit informațiilor furnizate de către jurnaliștii de la Daily Mail, băiatul a recepționat, în final, echipamentul de joc.
Grown ass man tried to snatch away a shirt given by Isak to a kid…Embarrassing pic.twitter.com/0dAPD8xOWo
— The Culé 🇧🇪 (@TheBelgianCule) August 29, 2026
Chiar dacă bărbatul i-a dat tricoul acelui tânăr susținător al „cormoranilor”, lumea nu l-a iertat. Utilizatorii platformei X au exprimat mai multe comentarii negative, printre care se numără următoarele: „Idioții ăștia nu își dau seama că sunt camere peste tot în ziua de azi?”, „Mă bucur că puștiul l-a primit înapoi. E enervant că adulții se comportă așa”, „Meritul este al băieților, i-au atras atenția și l-au făcut să-i dea tricoul”.
Liverpool a bifat doar două rezultate de egalitate în primele două etape ale campionatului. În runda cu numărul 1, trupa ibericului Andoni Iraola (44 de ani) a remizat cu Newcastle United, 2-2, obținând același scor pe propriul teren, cu Nottingham Forest.
Cody Gakpo și Dominik Szoboszlai au ieșit la rampă contra „coțofenelor”. În duelul cu Nottingham, marcatorii lui Liverpool au fost Alexander Isak și Victor Munoz.