Manchester United a anunțat ce se întâmplă cu David De Gea. Anunțul făcut de Solskjaer

Redactor:
Radu Stroe
Manchester United a anunțat ce se întâmplă cu David De Gea. Anunțul făcut de Solskjaer
  • Publicat:
  • Actualizat:

David De Gea (28 de ani) ar putea semna un nou contract cu Manchester United. Conform Mirror, portarul iberic se află în negocieri avansate de a-și prelungi șederea la Manchester United, începută în 2011.

Portarul lui Manchester United a fost tentat să părăsească clubul în această vară, atunci când Paris Saint Germain s-a arătat interesată de el. Internaționalul spaniol mai are doar douăsprezece luni de contract cu Manchester United și acesta nu și-a manifestat, în trecut, dorința de a-și prelungi contractul.

Conform informațiilor oferite de Mirror, De Gea a hotărât că va rămâne alături de gruparea de pe Old Trafford.

„David a avut o vară să negocieze și să se gândească la contractul său. Sperăm să ne lămurim curând. Sunt pozitiv. Desigur, cu David, am spus-o de multe ori cât de norocos sunt și cât de fericiți suntem să îl avem în poartă. Așa că sper că va rămâne alături de noi pentru mulți ani”, a declarat recent managerul Ole Gunnar Solskjaer, într-o conferință de presă.

De Gea va semna contractul cu Manchester United pe o perioadă de cinci ani.

David De Gea a ajuns la Manchester United în anul 2011, atunci când s-a transferat de la Atletico Madrid. Împreună cu formația de pe Old Trafford, a devenit campionul Angliei, a cucerit Cupa Angliei, Cupa Ligii Angliei, Europa League și Supercupa Angliei.

Transfermarkt.com îi estimează valoarea la 65 de milioane de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen