Lovitură grea pentru Radu Drăgușin. Tottenham a luat decizia

Sonia Baciu
Lovitură grea pentru Radu Drăgușin. Tottenham a luat decizia
FOTO: Profimedia 24.06.2025

Internaționalul Radu Drăgușin primește încă o lovitură grea la echipa de club, după ce Tottehnham a luat o decizie care va avea impact asupra fundașului român.

După ce la începutul lunii aprilie, Cristiano Romero (27 de ani), care evoluează pe același post cu cel mai bine cotat jucător român, se afla pe lista transferurilor celor de la Tottenham, clubul a decis să îl păstreze în lot. Potrivit Transfermarkt, Romero se află sub contract până în vara lui 2027, iar menținerea acestuia în echipă vine și ca urmare a rezultatului obținut de Tottenham în cupele europene, unde a câștigat trofeul Europea League.

Lovitură grea pentru Radu Drăgușin, la Tottenham

Radu Drăgușin (23 de ani) primește o nouă lovitură la Tottenham (locul 17 în Premier League în sezonul 2024-2025), în care a evoluat în doar 28 de meciuri, în toate competițiile, fără gol marcat.

Potrivit Football London, Romero va fi păstrat în lotul lui Thomas Frank, deși se afla pe lista de transferuri ale acestei veri, cu un preț de aproximativ 72 milioane de euro, singura condiție în care fundașul argentinian ar putea pleca de la Tottenham este o ofertă semnificativă care le-ar putea aduce celor de la Spurs bani frumoși în cont.

Tottenham, cu cinci stoperi în lot, Romero, van de Ven, Danso, Davies și Drăguși, a decis să îl aducă și pe al șaselea. Kota Takai (20 de ani) este considerat un jucător de mate viitor, iar la Tottenham ar putea avea o creștere spectaculoasă.

În prezent, se așteaptă ca Takai, care are patru convocări la naționala Japoniei, să rămână în echipă, nu să fie împrumutat, dar va fi evaluat pe deplin de Frank și de echipa sa de tehnicieni în timpul antrenamentelor, scrie presa britanică.

În acest context, Radu Drăgușin va avea o concurență puternică la revenirea în teren, după o recuperare prelungită, peste termenul anunțat inițial.

Drăgușin, în teren la finalul anului

Cel mai bine cotat jucător român, în ciuda faptului că nu a mai jucat din ianuarie, Radu Drăgușin ar putea reveni în teren abia la finalul anului, potrivit unui expert în reabilitare sportivă.

„Ruptura de ligament încrucișat anterior este una dintre cele mai destabilizante leziuni musculo-scheletale în sportul de performanță. Nu vorbim doar de refacerea unui fascicul ligamentar – ci de restaurarea întregii funcționalități articulare, a lanțului kinetic și a stabilității neuromusculare.

Am lucrat în fotbalul profesionist britanic, inclusiv în stafful medical de urgență (First Aider) la Plymouth Argyle, și vă pot spune clar: în Marea Britanie, protocolul post-ACL este extrem de riguros. Se merge pe modelul «return to function» înainte de «return to play». Și doar după ce toate criteriile clinice și biomecanice sunt îndeplinite, se discută revenirea la nivel competițional.

În cazul lui radu Drăgușin este posibilă o revenire în 6–8 luni, dar nu e sustenabilă. Când vorbim despre un fundaș central la nivel de Premier League, unde fiecare acțiune implică rotații violente, aterizări, schimbări de direcție sub presiune, revenirea funcțională completă durează – realist – 9 până la 12 luni”, a declarat Cristian Ivașcu, fost terapeut la Plymont Argyle, pentru sport.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Victoria cu Anglia poate costa scump Argentina. FIFA analizează gestul jucătorilor
Mediafax
Rezultatul AUTOPSIEI lui Gabi Mureșan. Care a fost cauza morții, de fapt
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată Alina Laufer după ce și-a făcut lifting facial! Nimeni nu o mai recunoaște: „Am apelat la această soluție. Sunt obsedată de perfecțiune”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Descopera.ro
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Tren de mare viteză, oprit de urgență pentru că s-a terminat… hârtia igienică. S-a întâmplat în Germania
Promotor.ro