A venit vestea despre Radu Drăgușin pe care o așteptau fanii României. Antrenorul lui Tottenham e încântat: „E aproape”

Florentin Dincă
A venit vestea despre Radu Drăgușin pe care o așteptau fanii României. Antrenorul lui Tottenham e încântat: „E aproape”
Foto: Profimedia 29.10.2025

Radu Drăgușin se află la un pas de revenirea pe gazon într-un meci oficial, după 10 luni de pauză forțată cauzată de accidentarea gravă de la genunchi.

Thomas Frank, antrenorul lui Tottenham, ne dă o veste excelentă în privința stoperului naționalei, dând de înțeles că românul va reveni în perioada imediat următoare în echipa londoneză.

Antrenorul lui Tottenham, amănunte de ultimă oră despre Radu Drăgușin

Radu Drăgușin așteaptă cu nerăbdare reîntoarcerea într-un meci oficial, după accidentarea gravă suferită la genunchi la începutul acestui an. Tehnicianul lui Tottenham vine cu vești bune despre stâlpul defensivei tricolore. Acesta susține că stoperul va reveni la unul dintre următoarele meciuri în echipa londoneză.

Internaționalul român a jucat săptămâna trecută 45 de minute pentru Tottenham într-un amical cu Leyton Orient. Astfel că, la conferința de presă premergătoare derby-ului cu Arsenal, programat duminică de la ora 18.30, managerul Thomas Frank a anunțat că Radu Drăgușin urmează să fie inclus în lotul lui Spurs, însă nu a specificat dacă asta se va întâmpla chiar în meciul contra tunarilor”.

„Sunt foarte mulțumit de situația lui Radu. De câteva săptămâni se antrenează în totalitate cu echipa, iar săptămâna trecută a jucat 45 de minute. A fost primul lui meci după aproximativ 9 luni. Și astăzi s-a antrenat cu noi.

Radu este cu siguranță foarte aproape de a face parte din lot. Acum este doar o chestiune de formă și probabil va fi la capacitate maximă după ce va mai strânge câteva minute”, a spus Thomas Frank, conform Football London.

Foto: Sport Pictures

Bagă piciorul fără frică. „Sunt încrezător și sigur pe mine

Chiar dacă va reveni în curând, Radu Drăgușin are șanse infime să prindă un loc de titular în acest sezon la Tottenham. Cuplul din centrul defensivei, format din Micky van de Ven și Cristian Romero, este de neclintit și în actuala stagiune, mai ales că Tottenham arată altfel și se află pe un onorant locul 5 în Premier League după 11 etape disputate.

Sunt bine, sunt bine, mulțumesc. Sunt foarte aproape de revenire. Ieri am avut primele minute, m-am simțit foarte bine, în elementul meu, pentru că a trecut ceva timp de când nu am mai jucat un meci. Mai sunt de pus la punct ultimele detalii, din punct de vedere fizic și mental.

(n.r. – Ai avut vreo reținere?) Nu! Pentru asta m-am antrenat, ca să ajung în acest moment. Sunt încrezător și sigur pe mine, încât să joc cu mintea limpede. Este greu de spus o zi când voi reveni oficial, în meci. Sper ca această lună să fiu apt pentru a fi convocat la un meci oficial”, a spus Radu Drăgușin înaintea meciului cu Bosnia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania