Anglia, tărâmul miracolelor. Răsturnare ireală de scor: cum s-a terminat meciul în care gazdele conduceau cu 4-0 în minutul 81

Anglia, tărâmul miracolelor. Răsturnare ireală de scor: cum s-a terminat meciul în care gazdele conduceau cu 4-0 în minutul 81
  • Publicat:
  • Actualizat:

Kidderminster și Salford sunt două echipe din liga a șasea de fotbal a Angliei, evident necunoscute amatorilor fotbalului. Dar meciul direct le-a adus în lumina reflectoarelor, pentru că a avut o desfășurare cum rar se vede într-o partidă oficială.

Lider în conferința de nord a ligii a șasea din Albion, Salford nu și-a respectat statutul de favorită, a început dezastruos meciul și, după golurile marcate de Sonupe, Ironside, Vaughan și Bradley, gazdele conducea cu 4-0 în minutul 56. Calculele erau ffinalizate, iar Kidderminster nu mai avea mare lucru de făcut pentru a strânge încă trei puncte, însă finalul a fost unul…neobișnuit.

La 4-0 în minutul 81, Akew a marcat ceea ce părea a fi golul de onoare și nici reușita lui Haughton, din minutul 89, nu a creat mari emoții. În al doilea minut de prelungiri, însă, gazdele au început să simtă pericolul, căci Dieseruvwe a marcat pentru 3-4 și a redat câteva speranțe. Iar în minutul 90+6 inevitabilul s-a produs, dar nu fără dramatism. Oaspeții au primit penalty, Walker l-a ratat, dar a fost pe fază și a înscris pentru 4-4, punând capăt uneia dintre cele mai frumoase reveniri din istoria fotbalului englez.

Iar punctul câștigat dramatic a dus-o pe Salford pe primul loc, cu 73 de puncte.  în conferința de nord a ligii a șasea din Anglia. Kidderminster e a patra, cu 53 de puncte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup