Ancelotti nu se teme de demitere:** „Dacă nu sunt mulțumiți, mă pot schimba”

Tehnicianul Carlos Ancelotti a declarat, vineri, că nu este o problemă pentru el dacă oficialii clubului Chelsea vor decide, la finalul sezonului, să renunțe la serviciile sale și să apeleze la alt antrenor, informează bbc.co.uk.
Ancelotti nu se teme de demitere:** "Dacă nu sunt mulțumiți, mă pot schimba"

Tehnicianul Carlos Ancelotti a declarat, vineri, că nu este o
problemă pentru el dacă oficialii clubului Chelsea vor decide, la
finalul sezonului, să renunțe la serviciile sale și să apeleze la
alt antrenor, informează bbc.co.uk.

„Nu știu ce îmi rezervă viitorul. La finalul sezonului,
clubul poate decide dacă vrea să continue cu mine sau să mă
schimbe. Dacă nu sunt mulțumiți, mă pot schimba. Aceasta nu este o
problemă”,
a spus tehnicianul în vârstă de 51 de ani.

Ancelotti a adăugat însă că acum nu este momentul potrivit
pentru a vorbi despre ce schimbări vrea conducerea clubului pentru
sezonul viitor, despre transferuri sau despre viitorul său.
„Putem vorbi despre aceste lucruri la vară. Dar acum nu
este momentul potrivit”,
a menționat Carlo Ancelotti, care
a mai spus că are o relație foarte bună cu patronul Roman
Abramovici.

Daily Mirror a notat, joi, că jucătorii echipei Chelsea vor ca
patronul Roman Abramovici să îl readucă la conducerea tehnică pe
tehnicianul portughez Jose Mourinho, care a antrenat formația
londoneză în perioada 2004-2007. Jurnalul a mai scris că Ancelotti
„trăiește ultimele zile la club”.

Formația Chelsea Londra a fost eliminată din Liga Campionilor,
fiind învinsă în sferturile de finală, cu scorul general de 3-1, de
Manchester United. Marți, Manchester United s-a impus, cu scorul de
2-1. În tur, tot Manchester United s-a impus la Londra, cu scorul
de 1-0.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro