Amendă de 30.000 de lire pentru o bere. O poveste din vestiarul lui Arsenal

Amendă de 30.000 de lire pentru o bere. O poveste din vestiarul lui Arsenal

Fostul mijlocaș al „tunarilor”, Ray Parlour, a ținut să relateze un episod amuzant în autobiografia pe care urmează să o lanseze în curând, intitulată „The Romford Pele”. Parlour a detaliat momentul în care Arsene Wenger a vrut să îl amendeze cu o sumă uriașă pentru o scăpare de moment.

2002, finala Cupei Angliei, Arsenal vs Chelsea. Parlour a marcat primul gol, iar meciul s-a terminat 2-0. Arsenal avea deja un trofeu în vitrină, iar patru zile mai târziu urma un alt meci decisiv: meciul cu Manchester United, cu titlul pe masă. După victoria din Cupă, Parlour a dat drumul la distracție.

„Ne-am întors din Cardiff sâmbătă seară după victoria din finala Cupei, iar în momentul în care stewardesa a apărut pe culoar, am cerut o bere. Am vrut să iau o gură și a apărut Wenger. I-am spus că nu vreau decât să gust, însă acesta a insistat și m-a amenințat cu o amendă de 30,000 de lire. Atunci am realizat că nu are rost să dau 30,000 de lire pentru o bere, era prea mult”, a declarat Parlour.

Ulterior, Arsenal a câștigat și meciul decisiv pentru titlu, iar acea victorie le-a asigurat dubla cupă-campionat în acel an. După meciul cu Manchester United, Parlour și Wenger au avut un nou schimb de replici.

„Ray, ai jucat incredibil astăzi. Știi care a fost secretul prestației tale?”
„Nu știu, boss. Care a fost secretul?”
„Faptul că nu te-am lăsat să bei în acea seară.”

Ray Parlour a jucat pentru Arsenal între 1992 și 2004, perioadă în care a strâns peste 300 de meciuri. Acesta a mai jucat de-a lungul carierei la Middlesbrough și Hull City, și s-a retras în anul 2007, cu peste 400 de meciuri în fotbalul englez.

articol scris de Valentin GHERGA

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]