Alexandru Mitriță, gol senzațional în Arabia Saudită, după o cursă de la mijlocul terenului! Reacția de milioane a comentatorului partidei | VIDEO

Alexandru Mitriță, gol senzațional în Arabia Saudită, după o cursă de la mijlocul terenului! Reacția de milioane a comentatorului partidei | VIDEO

Alexandru Mitriță se descurcă tot mai bine în Arabia Saudită. Internaționalul român a reușit o fază senzațională în duelul Al Wehda. A driblat trei adversari și a marcat după o cursă de 50 de metri. Comentatorul a fost extaziat de faza superbă izbutită de internaționalul român.

Alexandru Mitriță a ieșit la rampă într-un moment foarte delicat pentru echipa. A intrat pe teren în minutul 69, când tabela arată 2-2. Internaționalul român a marcat golul prin care Al Ahli a preluat avantajul pe tabela de marcat. Jucătorul român a luat o minge de la mijlocul terenului, a trecut printre doi adversari, a mai driblat unul în apropierea careului și a marcat un șut bine plasat.

Cursa splendidă a fost lăudată de comentatorul confruntării. Golul lui Mitriță din minutul 91 nu a fost ultimul. Al Somah a marcat și el și a stabilit scorul final. Al Ahli a câștigat cu 4-2 și a urcat pe primul loc. Echipa lui Mitriță are un punct mai mult decât Al Shabab și două peste Al Hilal, echipa antrenată de Răzvan Lucescu.

Alexandru Mitriță a reușit 4 goluri și a semnat 4 pase decisive în cele 18 partide pentru Al Ahli.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania