„Aici e casa mea, nu voi mai pleca niciodată”. La prima conferință de la revenirea la Juve, Bonucci a explicat de ce a „trădat” anul trecut: „Acela a fost motivul!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul italian Leonardo Bonucci s-a întors la Juventus în această vară, după ce, în urmă cu un an, s-a transferat la o rivala a torinezilor, AC Milan.

Vineri, 10 august, apărătorul de 31 de ani a susținut prima conferință de presă de când a revenit la campioana Italiei și a explicat motivele care l-au determinat să plece din lotul bianconero, dar și ce a însemnat pentru el experiența cu milanezii.

Allegri? Cu siguranță, discuția cu Mister a fost unul dintre motivele care m-au făcut să plec de la Juventus. În ultimul an ne-am văzut de câteva ori și am clarificat anumite lucruri. Acum, avem o relație perfectă, ca între două persoane inteligente. Datorită lui sunt mai bun, mai ales în modul de a gestiona un meci„, a spus Bonucci, în cadrul conferinței de presă.

Fundașul a precizat că se așteaptă la o primire nu tocmai bună din partea suporterilor torinezi, dar a încercat să calmeze apele. Deși, în vara anului 2017, a semnat cu AC Milan, Bonucci a declarat: „Sunt juventin de când m-am născut. Cred că singurul răspuns pe care îl pot da fanilor, clubului și echipei este sacrificiul de pe teren. Eu îi înțeleg pe suporteri și îi respect. De fiecare dată, la finalul fiecărui meci, eram primul care mergea să le mulțumească. Accept criticile lor„.

Bonucci a primit din nou tricoul cu numărul 19. „Am vrut să mă întorc pentru că mi-era dor de casa mea, orice călătorie pe care o faci te întoarce acasă în cele din urmă. Aici mi-am lăsat inima. Indiferent dacă voi primi o ofertă de la alt club, nu voi mai pleca de la Juventus„, a mărturisit fundașul italian, care a povestit cum s-a simțit în ultimul an la AC Milan: „Cel mai mare noroc al meu a fost că l-am avut pe Gattuso lângă mine, este o persoană minunată. De ce am fost dezamăgit? De tot ce s-a întâmplat la Milan în această perioadă, am încercat să ne izolăm singuri„.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…