Adriano, cu un pas la Corinthians!** „Dinho”, din vară la Palmeiras?

Redactor:
Alex Boiciuc
Adriano, cu un pas la Corinthians!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul brazilian Adriano este la un pas de un transfer la
Corinthians (Sao Paulo), conform spuselor directorului sportiv al
clubului carioca, Roberto de Andrade, anunță Gazzetta dello
Sport.

Însă Adriano nu este singurul star din Serie A care ar putea fi
repatriat. Ronaldinho este dorit cu insistență de oficialii unui
alt club din Sao Paulo, Palmeiras, iar agentul milanezului, Roberto
de Asis, s-a declarat încântat de idee.

De Andrade a vorbit aseară la postul tv Bandeirantes și a precizat
că unica piedică rămasă în transferul lui Adriano este acordul
clubului AS Roma: „Am ajuns la un acord verbal cu Adriano
și contractul e gata, trebuie doar semnat. În acest moment,
singurul lucru care lipsește este decizia clubului AS
Roma”
.

De cealaltă parte, oficialii lui Palmeiras, care au anunțat încă de
săptămâna trecută că se vor concentra exclusiv pe aducerea lui
„Dinho” la echipa din Sao Paulo, au primit o veste bună din partea
fratelui, managerului, agentului și sfătuitorului lui Ronaldinho,
Roberto de Asis: „Interesul celor de la Palmeiras ne-a
bucurat enorm, iar ideea de a ne întoarce în Brazilia nu este deloc
exclusă. Dinho ar vrea să se întoarcă în Brazilia pentru că există
trofee pe care nu le-a cucerit, cum ar fi Cupa Libertadores.
Contractul său cu AC Milan va expira la sfârșitul lui iunie.
Trebuie să vorbim întâi cu șefii lui de acolo și vom vedea apoi cum
vom proceda”
.

Dacă ar ajunge la Corinthians, Adriano ar fi din nou coechipier cu
Ronaldo, după ce cei doi au mai fost înregimentați în trecut la
același club pentru o scurtă perioadă de timp: Inter Milano
(Ronaldo între 1997 și 2002, iar Adriano între 2001 și 2009).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele