Accidentat de ger

Accidentat de ger
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ibrahimovic s-a plimbat cu sania trasă de câini, în vacanța de
Crăciun, iar gerul puternic i-a provocat răni la față. Suedezul are
și probleme de altă natură, el fiind destul de indisciplinat în
ultimul timp.

Zlatan Ibrahimovic este cunoscut drept un personaj extrem de
dificil atât în raport cu tehnicienii pe care i-a avut în cariera
sa, cât și față de arbitri sau de adversari în timpul jocului. De
la transferul său la FC Barcelona, în vara lui 2009, Ibra a fost
însă neașteptat de disciplinat și nu a creat niciun fel de probleme
până în apropierea scurtei vacanțe de iarnă, când a dat primele
semnale despre o nedorită revenire la vechile obiceiuri.

El a colecționat trei cartonașe galbene consecutive, la care s-a
adăugat un al patrulea la primul meci din 2010. Au fost cartonașe
obținute după „metoda Ibrahimovic”, adică pentru reacții stupide,
atitudini care i-au deranjat pe arbitri. La acestea s-a adăugat și
primul schimb de replici cu Guardiola, consumat tot acum, în
primele zile ale noului an.

Își
acoperă fața cu bluza de trening

Presa suedeză, respectiv cotidianul Aftonbladet, scrie că
Ibrahimovic a devenit excesiv de irascibil și pentru că are o
problemă de sănătate mai ciudată, „dobândită” în timpul scurtei
vacanțe de iarnă petrecute acasă. Mai precis, jucătorul a făcut o
plimbare cu sania trasă de câini și nu a ținut cont de sfatul de
a-și acoperi fața, la o temperatură de minus 20 de grade, la care
s-a adăugat vântul puternic. Urmarea a fost că Ibrahimovic s-a
pricopsit cu o serie de răni pe obraji cauzate de ger și acum
urmează un tratament de refacere. De aceea, el a fost surprins în
ultimele zile de fotografi cu bluza de trening acoperindu-i
fața.

„Știam de ieșirile lui Ibrahimovic și eu am cerut să fie adus,
pentru că ne este de mare ajutor”, Josep Guardiola, antrenor
Barcelona

11 goluri a marcat Ibrahimovic
pentru Barcelona în 14 meciuri

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup