Nebunie în Italia! AC Milan revine în Liga Campionilor, după opt ani. Juventus, salvată de coșmarul suferit acasă de Napoli + Clasamentul final din Serie A

Nebunie în Italia! AC Milan revine în Liga Campionilor, după opt ani. Juventus, salvată de coșmarul suferit acasă de Napoli + Clasamentul final din Serie A

A fost nebunie în Italia, în ultima etapă din Serie A. AC Milan, Juventus Torino și Napoli s-au bătut pentru ultimele două locuri de Liga Campionilor. Milanezii câștigă după un meci tensionat la Atalanta, 2-0, și revin în cea mai importantă competiție europeană după o absență de 8 ani. Juventus, de partea cealaltă, profită de remiza lui Napoli, 1-1 acasă cu Verona.

AC Milan avea o misiune infernală înaintea rundei 38 din Serie A. Echipa lui Stefano Pioli a mers pe terenul Atalantei, rivală directă pentru un loc superior în clasament. Bergamascii aveau, totuși, calificarea asigurată în Champions League.

Juventus a făcut spectacol la Bologna, fără Cristiano Ronaldo, lăsat pe banca de rezerve. Cu toate acestea, fosta supercampioană a Italiei a fost la un pas să rateze Liga Campionilor. Torinezii au profitat, în cele din urmă, de coșmarul lui Napoli, care nu a putut să câștige acasă, cu Verona.

Nebunie în Italia! AC Milan revine în Liga Campionilor, după opt ani. Juventus, salvată de coșmarul suferit acasă de Napoli + Clasamentul final din Serie A

 

Milan revine în Liga Campionilor după 8 ani. Dubla lui Kessie le aduce rossonerilor o victorie nesperată. Sezonul 2013-2014 a fost ultimul pentru Diavolul milanez în cea mai importantă competiție europeană.

În același timp, Milan este cea mai buna echipă în deplasare din acest sezon de Serie A.

 

Atalanta – Milan 0-2. ECHIPELE DE START:

 

Atalanta: Gollini – Toloi, Romero, Maehle – Djimsiti, Gosens, Freuler, de Roon – Malinovsky, Pessina – Zapata

AC Milan: Donnarumma – Calabria, Kjaer, Tomori, Hernandez – Bennacer, Kessie, Saelemaekers – Diaz, Leao, Calhanoglu

 

Bologna – Juventus 1-4. ECHIPELE DE START:

 

Bologna: Skorupski – De Silvestri, Soumaoro, Tomiyasu, Svanberg – Schouten, Medel, Vignato – Skov Olsen – Palacio, Barrow

Juventus: Szczesny – Danilo, de Ligt, Chiellini, Alex Sandro – Cuadrado, Kulusevski, Rabiot, Chiesa – Dybala, Morata

Ronaldo a fost lăsat surprinzător pe banca de rezerve, iar directorul Fabio Paratici a explicat cum s-a ajuns aici: „Cristiano Ronaldo nu s-a accidentat. Am jucat foarte multe meciuri în ultima vreme, iar ultimul joc a fost chiar foate solicitant.

Am discutat cu toții, iar împreună cu Pirlo s-a decis ca Ronaldo să nu înceapă acum din primul minut. Chiar și așa, el este disponibil pentru restul meciului” , a spus Fabio Paratici, citat de Football Italia.

 

Napoli – Verona 1-1. ECHIPELE DE START:

NAPOLI: Meret; Di Lorenzo, Manolas, Rrahmani, Hysaj; Fabian Ruiz, Bakayoko; Lozano, Zielinski, Insigne; Osimhen.

VERONA: Pandur; Ceccherini, Gunter, Dimarco; Faraoni, Dawidowicz, Ilic, Lazovic; Bessa, Zaccagni; Kalinic.

Inter, Milan, Atalanta și Juventus merg în Liga Campionilor. Napoli și Lazio vor juca în Europa League, iar AS Roma se va mulțumi cu nou înființata Conference League.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]