A plecat de la PSG! Fotbalistul care a semnat cu o echipă din Spania până în 2023 și suma încasată de campioana Franței

Redactor:
Daniel Anghel
A plecat de la PSG! Fotbalistul care a semnat cu o echipă din Spania până în 2023 și suma încasată de campioana Franței
  • Publicat:
  • Actualizat:

Betis Sevilla a anunțat oficial transferul definitiv al mijlocașului Giovani Lo Celso (23 de ani), de la Paris Saint-Germain, club de la care a fost împrumutat până la finalul acestui sezon.

Astfel, suma pe care andaluzii o vor plăti în schimbul său este de 25 de milioane de euro. Mai exact, trei milioane sunt pentru împrumutul acestuia din acest sezon, iar restul de 22 de milioane pentru transferul definitiv al argentinianului cu cetățenie italiană.

Acesta a semnat până în 2023 cu gruparea pregătită de Setien Quique. Lo Celso a evoluat în 40 de partide pentru echipa sa în acest sezon, pentru care a marcat de 15 ori și a oferit patru pase decisive.

40 de milioane de euro este cota de piață a mijlocașului, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Un titlu de campion, două Cupe ale Franței, două Supercupe și două Cupe ale Ligii a cucerit acesta alături de PSG.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări

Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan

BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?

Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii

Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi

Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei

ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO

Ce au plănuit RUŞII în România. Planul secret al lui Putin, dat în vileag la București

Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce s-a întâmplat!

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier

Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…