A marcat golul decisiv în finala Cupei Libertadores, dar apoi a anunțat că pleacă de la echipă. Anunțul făcut în direct la TV: „Viața merge înainte”

Gonzalo "Pity" Martinez (25 de ani), omul care a marcat golul de 3-1 pentru River Plate în finala Cupei Libertadores, a anunțat la finalul returului de pe "Santiago Bernabeu" că în iarnă va pleca în SUA, la Atlanta United.
A marcat golul decisiv în finala Cupei Libertadores, dar apoi a anunțat că pleacă de la echipă. Anunțul făcut în direct la TV: "Viața merge înainte"

Gonzalo „Pity” Martinez (25 de ani), omul care a marcat golul de 3-1 pentru River Plate în finala Cupei Libertadores, a anunțat la finalul returului de pe „Santiago Bernabeu” că în ianuarie va pleca în SUA, la Atlanta United.

După 2-2 pe „La Bombonera” și incidentele din ziua returului inițial, liderii fotbalului de peste ocean au decis să mute al doilea joc în Europa. În casa Realului, River a învins marea rivală, după loviturile de departajare. Cum în finala Cupei Libertadores nu se ține cont de golurile marcate în deplasare, River și Boca au mers în prelungiri, la capătul a 90 de minute în care scorul de a fost 1-1. A fost al patrulea trofeu continental obținut de River, după cele din 1986, 1996 și 2015.

Pity Martinez a declarat, pe gazon, că va semna cu Atlanta United în ianuarie. Mijlocașul ofensiv va mai evolua pentru River doar la Campionatul Mondial al Cluburilor: „Vreau să-i informez pe suporteri că nu voi continua aici. Este o decizie foarte grea, dar viața merge înainte. Cred că le-am oferit suporterilor ceea ce meritau și vreau să le mulțumesc pentru că au crezut în mine. River e clubul care a avut încredere în mine, atunci când echipele din Europa nu au făcut acest lucru.”

Atlanta United are cel mai valoros lot din MLS și s-a încoronat campioană în America de Nord, după ce s-a impus în finala playoff-ului contra celor de la Portland Timbers.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]