10 momente memorabile povestite de Ruud van Nistelrooy. De la apărătorii care-i făceau viața un infern și transferul la Real Madrid, la Ronaldo „Dințosul” și dopajul din fotbal. „Jucătorii primeau vizite neașteptate”

Redactor:
Andru Nenciu
10 momente memorabile povestite de Ruud van Nistelrooy. De la apărătorii care-i făceau viața un infern și transferul la Real Madrid, la Ronaldo
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ajuns la 39 de ani, olandezul Ruud van Nistelrooy a făcut o incursiune în timp cu ocazia unei ceremonii la Oxford Union. Fostul atacant al Portocalei Mecanice, 35 de goluri în 70 de partide, a rememorat câteva momente din cariera sa fotbalistică.

Considerat unul dintre cei mai valoroși atacanți de careu din ultimii 30 de ani, Ruud van Nistelrooy a vorbit, potrivit Daily Mail, despre amintirile sale din copilărie și din perioada în care se exprima la cel mai înalt nivel. Omul asemănat de specialiști de multe ori cu idolul său, Marco Van Basten, susține că nu-și aduce aminte cu plăcere despre cele întâmplate când s-a apucat de fotbal. 

1. „Cine te crezi?”
„Când aveam 14 ani am hotărât să-mi părăsesc orașul natal, Oss, pentru că aș fi avut mai multe șanse să fiu văzut de un scouter. Era un oraș mic. Mentalitatea celor de acolo era că nimeni nu ar trebui să părăsească orașul natal. Am avut mult de suferit din cauza  acestei decizii de a-l părăsi.” A jucat fotbal cu cei de vârsta sa pe stradă și pe stadionul local și, treptat-treptat, și-a valorificat calitățile. „Cine te crezi să părăsești orașul? Îmi reproșau asta de fiecare dată. Intrau tare la mine adversarii”.

2. Coșmarul AC Milan
„Fundașii italieni stăteau foarte retrași. Țin minte că îi imploram să avanseze puțin. Echipele italiene preferau să nu marcheze decât să ia gol. Țin minte că am jucat împotriva lui AC Milan pe San Siro. Nu am reușit să trag la poartă în acel meci.” Pe atunci defensiva Milanului era formată din Cafu, Jaap Stam, Alessandro Nesta și Paolo Maldini, iar în fața apărării era Gennaro Gatusso.


Mugur Gușatu, fost jucător al Universității Craiova și al lui Poli Timișoara, a jucat cu olandezul van Nistelrooy timp de un an la Heerenveen. La început, a surprins, zicând că antrenorul nu-l mai introduce pentru că „a venit un plăvan tânăr”. Apoi, fostul vârf de la Poli a dres busuiocul. „Avea doar 21 de ani și era un zvăpăiat. Nu în sensul că-i plăceau discotecile sau femeile. Atunci, el fusese transferat de la den Bosch cu o lună înaintea mea, pe o sumă record, 1.600.000 de guldeni – aproape un milion de dolari. Se bătea ca un nebun să joace. Își dorea să fie mereu titular, să se remarce”.


3. Îl admiră pe Paul Scholes
„Îmi place să văd fotbaliști modești. Nu mă interesează să văd 25 de mașini și alte chestii. Îl admir pe Paul Scholes, era modest. Eram ca o familie. Țin minte că era chemat la interviuri, dar nu era interesat. Prefera să facă altceva”.


4. Cel mai frumos gol l-a marcat împotriva lui Fulham
„Obișnuiam să marchez numai din interiorul careului. Totuși, cel mai frumos gol înscris a fost împotriva lui Fulham. Am luat mingea de la jumătatea careului, am driblat echipa adversă și am marcat.”

5. Ronaldo. Dințosul
Întrebat care este jucătorul care l-a impresionat cel mai mult pe parcursul carierei sale, Ruud a declarat: „Brazilianul Ronaldo a fost cel mai talentat jucător pe care l-am văzut vreodată. Mereu am considerat că trebuie să-ți cunoști calitățile și să le exploatezi.”

6. Amintirea din minutul 92 care l-a pus pe gânduri
Olandezul rata în 2003 un penalty, în minutul 92, împotriva lui Arsenal într-un meci disputat pe Old Trafford terminat 0-0. „Eram șocat, îmi ziceam în gând că am ratat și că nu-mi vine să cred. A fost un meci incredibil.”
Întrebat de Keown, fundașul lui Arsenal care i-a râs în față, ca mai apoi să-l bruscheze la sfârșitul meciului, acesta a declarat: „Probabil că ar sări din nou pe mine și acum. Momentul acela mi-a adus aminte de anumite momente din copilăria mea”.

7. „Aveam nevoie de o schimbare. Am plecat la Real Madrid”
Cum devenise unul dintre cei mai eficienți atacanți din Premier League, și unul dintre jucătorii populari ai echipei, acesta a decis că avea nevoie de o altă provocare. „Nu am regretat niciodată că am plecat de la Manchester United. Aveam nevoie de o schimbare. Am plecat la Real Madrid. Pe nimeni nu interesa cine ești la Real. Erai doar un număr”.

INFO În 1998, când l-a luat de la Hereenven, PSV Eindhoven a plătit o sumă record pentru o afacere între două grupări din Eredivisie: 12 milioane de guldeni. Avea un salariu de 6 milioane euro pe sezon

8. „Dopajul trebuie stopat complet”
„Jucătorii primeau vizite neașteptate la vestiar sau după meciuri să dea probe de urină. Pur și simplu intrau și alegeau 2-3 jucători. Sunt de acord. Dopajul trebuie stopat complet”.

9. Despre noul „număr 7” al lui Manchester United
„Depay încă nu e capabil să facă față meciurilor importante din Premier League, dar are capacitatea de a crește. Se va ridica din nou și va ajunge să facă diferența”.
 
10. A încheiat cu drama trăită de naționala Olandei în preliminariile Euro 2016
„În acest moment, diferența dintre fotbalul olandez și elită s-a mărit. E șocant. Vrem să facem o nouă echipă cu jucători tineri. Vrem să ne asigurăm viitorul, iar obiectivul e acum Campionatul Mondial din 2018”.

3 titluri de golgheter în Liga Campionilor a cucerit de-a lungul carierei

4 e locul pe care se află în topul marcatorilor all-time în Liga Campionilor – 56 de goluri

Articol scris de Dan MIREA


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…